Un manager din grupul MOL, numit la conducerea Asociaţiei Europene de Rafinare a Petrolului

luni, 14:50 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Asociaţia Europeană de Rafinare a Petrolului l-a numit în funcţia de preşedinte pe Bela Kelemen, în portofoliul căruia se află mai multe poziţii de conducere în cadrul grupului petrolier ungar MOL în ultimii 20 de ani. El va ocupa noua funcţie pentru un mandat de doi ani.

În prezent, Bela Kelemen ocupă poziţia de vicepreşedinte al Centrului de Excelenţă în Afaceri din cadrul grupului MOL şi este responsabil pentru îmbunătăţirea proceselor în tot portofoliul de active al companiei.

„Suntem încântaţi să îi urăm bun venit lui Béla în noua sa calitate de preşedinte al Asociaţiei. Experienţa sa îndelungată în Asociaţie în calitate de membru al Consiliului de conducere din partea MOL, precum şi cunoştinţele sale vaste despre industria petrolieră sunt două elemente-cheie pentru organizaţia noastră", a spus John Cooper, directorul general FuelsEurope, divizie a Asociaţiei Europene de Rafinare a Petrolului.

FuelsEurope (cunoscută în trecut sub numele EUROPIA) reprezintă în cadrul instituţiilor UE interesele a 40 de companii care operează rafinării în Uniunea Europeană, inclusiv companii precum Shell, ExxonMobil, Total, OMV şi PKN Orlen. Asociaţia Europeană de Rafinare a Petrolului are sediul la Bruxelles şi reprezintă interesele majorităţii companiilor din domeniul rafinării din UE.

De la fondarea asociaţiei, în 1989, aceasta este prima oară când funcţia de preşedinte revine reprezentantului unei companii din Europa Centrală şi de Est.

Potrivit informaţiilor de pe profilul său de LinkedIn, Bela Kelemen este absolvent al Universităţii Tehnice din Budapesta.

 
Cuvinte cheie:
mol
, kelemen hunor
, uniunea europeana
, bruxelles
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide