Va sacrifica Germania solidaritatea europeană pentru a ieşi din criză mai puternică decât ceilalţi?

Stat excedentar, puternic industria­lizat, dar şi cu agricultură dezvol­tată, exportator şi cu oroare de datorii, Germania vrea să desfă­şoare un scut de 200 de miliarde de euro, echivalentul a peste 5% din PIB, pentru a-şi proteja gospodăriile şi companiile de inflaţie şi de criza energiei. Dar niciun alt pachet de măsuri de protecţie european nu este mai criticat ca acesta.

În primul rând, Berlinul nu şi-a informat nici colegii europeni şi nici Comisia Europea­nă despre el. Apoi, guvernului german i se reproşează, printre altele, că printr-o astfel de intervenţie creează avantaje competitive companiilor pe care alţii nu şi le pot permite.

Unii comentatori spun că unul din marile riscuri este ca Germania să-şi înstrăineze par­tenerii şi să şubrezească Uniunea Europeană. Berlinul se apără asigurând că nu este „egoist“ şi că protejându-şi economia protejează în­trea­ga economie europeană.

Este o explicaţie pe care lumea a mai auzit-o în două crize de la SUA. Când colapsul pieţei imobiliare americane din 2007 s-a transformat într-o criză financiară mon­dială, Rezerva Federală a­mericană a reacţionat în forţă pornind tiparniţele de bani şi dând startul programe­lor de quantitative ea­sing, a­chi­ziţii de active, echiva­lentul armei nu­cleare în lumea finan­ciară.

Dolarul s-a depreciat rapid, iar Washingtonul a fost acuzat că a pornit un răz­boi valutar pentru a-şi crea avantaje competitive. O monedă în depreciere face ca exporturile ţării respective să fie mai ieftine pe pieţele interna­ţionale. Guvernul american a asigurat atunci că dacă Americii îi va merge bine, lumii întregi îi va fi bine. Economia SUA a ieşit rapid din recesiune, dar efectele programelor de quan­titative easing, adoptate între timp peste tot în lume, se văd şi astăzi. Retragerea lor, necesară pentru a combate inflaţia, creează instabilitate mai ales în lumea emergentă, iar SUA au preluat din nou iniţiativa prin creş­teri mari de dobânzi, efectul fiind de data aceasta întă­rirea dolarului. Şi de data aceasta Fed asigură că e spre binele întregii lumi acest sacrificiu.

„Scutul defensiv“ de 200 de miliarde de euro al Germaniei in­clu­de plafonări ale preţu­rilor carburanţilor, reduce­rea TVA pentru aceştia, plafonarea preţului electricită­ţii, plăţi excepţionale către cele mai vulnerabile persoane, scutiri de taxe pentru companiile mari consumatoare de energie, pre­lungirea funcţionării a două centrale nu­cleare, toate acestea pentru că „suntem într-un război al energiei“, a explicat ministrul de fi­nanţe Christian Lindner.

Pachetul va fi finanţat prin împrumuturi de pe pieţe atrase anul acesta în condiţiile în care Berlinul a suspendat frâna pentru datoria statului prevăzută în constituţie, scrie Reuters. Un avantaj aici al Germaniei este că preţurile la care se împrumută sunt printre cele mai mici din Europa şi din lume. Doar măsurile care au ca scop reducerea costurilor cu energia însu­mează 65 de miliarde de euro.

Noul pachet se suprapune peste unul mai vechi, de 100 de miliarde de euro. Spre compa­raţie, cheltuielile pentru atenuarea şocului economic produs de pandemie se situează la 300 de miliarde de euro. Sunt sume pe care niciun alt stat european nu şi le permite şi de aceea guverne precum cele ale Franţei şi Italiei au cerut acţiuni mai coordonate la nive­lul UE în loc de măsuri individuale, demne de „canibali“, după cum le-a descris premierul ungar Viktor Orban.

„Dacă Germania va trece printr-o rece­siune profundă, va trage în jos după ea întrea­ga Europă“, aşa a justificat planul german Robert Habeck, vicecancelarul Germaniei. „Nu suntem egoişti, încercăm să stabilizăm e­co­nomia din inima Europei.“ Berlinul acţio­nea­ză în acest fel după ce anul trecut nu a permis continuarea la nivelul întregii UE a unei iniţiative spaniole de reformă pe piaţa energiei pentru stoparea creşterii preţurilor.

Reforma presupunea decuplarea pieţei gazelor de cea a electricităţii, iar Berlinul a spus nu pentru că ar altera piaţa liberă. Acum nu mai crede acest lucru şi chiar o cere. Pe de altă parte, se opune creării unui mecanism paneuropean care să permită împrumuturi comune pentru atenuarea crizei de prea multă inflaţie. De data aceasta Spania avertizează că refuzul Germaniei pune în pericol piaţa unică.

Scutul „energetic“ al Germaniei este pe măsura dependenţei ţării de gazele naturale şi petrolul ruseşti. Dependenţa a crescut în pofida avertismentelor unor state ca Polonia şi SUA, guvernul şi businessul germane mizând pe preţurile mici ale combustibililor şi materiilor prime ruseşti.

Dependenţa de gazele ruseşti s-a redus semnificativ, de la 55% înainte de invazia rusească din Ucraina la 26% în iunie şi la mult mai puţin acum.

Dar şi acest lucru se datorează puterii financiare a Germaniei, care-şi permite să cumpere scump şi mult. De menţionat este că înainte de pandemie, când economiile se îndreptau spre stagnare, Germaniei i se reproşa că nu-şi cheltuie surplusul bugetar imens pentru a stimula activitatea economică şi cererea pentru exporturile vecinilor.