Companii

Energy Holding a pierdut peste jumatate din cota de piata

Energy Holding a pierdut peste jumatate din cota de piata
23.02.2009, 16:30 39

Energy Holding, cel mai mare trader privat de energie electrica al ultimilor ani, cu afaceri de circa 330 mil. euro in 2007, a pierdut anul trecut mai mult de jumatate din cota de piata pe care o avea la inceputul lui 2008.

Astfel, potrivit ultimului raport al Autoritatii Nationale pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), la sfarsitul lunii noiembrie, anul trecut, Energy Holding nu mai avea decat 6% din piata concurentiala a energiei electrice, nici macar jumatate din nivelul de 14% pe care compania il controla in ianuarie anul trecut. Daca in octombrie 2008 compania inca mai avea 7% din piata, luna noiembrie a adus o noua scadere pentru Energy Holding, traderul ajungand la o cota de piata de numai 6%.
Cel mai mare furnizor local de energie electrica a devenit compania de stat Electrica, cu o cota de 9% pe segmentul concurential, urmata de o alta companie de stat, producatorul de energie electrica Complexul Energetic Craiova, care detine o cota de 7%.
Energy Holding ajunge astfel pe al treilea loc in topul celor mai mari furnizori de energie, la egalitate cu un alt trader privat de energie, Petprod (6%).
Scaderea Energy Holding de anul trecut poate fi explicata prin faptul ca traderul a pierdut doua contracte majore, unul cu Petrom, cea mai mare companie locala, si unul cu Oltchim, unul dintre marii consumatori de energie la nivel local.
Prin aceste contracte, compania a pierdut aproape jumatate din cifra de afaceri, tinand cont ca livrarea de energie catre Petrom si Oltchim aducea anual circa 130 mil. euro. Astfel, potrivit reprezentantilor Petrom, la momentul organizarii licitatiei de schimbare a furnizorului de energie (la inceputul anului 2008 - n.r.), Energy Holding livra circa 90% din necesarul de consum al companiei de circa 2 TWh pe an (aproape 3% din consumul de energie al Romaniei - n.r.). Noul contract, pe doi ani care prevedea furnizarea a 1,15 TWh anual cu o valoare de peste 100 mil. euro, a fost castigat de Complexul Energetic Craiova, lucru care explica practic ascensiunea producatorului de energie de stat in topul companiilor de trading. Al doilea mare contract pierdut de Energy Holding a fost cel cu Oltchim. Noul contract, care avea o valoare de circa 70 de milioane de euro pentru livrarea a 1,36 TWh de energie catre combinatul chimic, a fost castigat de compania de stat Electrica.
Reprezentantii companiei nu au putut fi contactati pentru detalii suplimentare.
La momentul in care a fost confirmata pierderea alimentarii cu energie a combinatului chimic Oltchim, oficialii Energy Holding au declarat ca strategia pentru anul trecut, dar si pentru anii urmatori prevede reorientarea companiei spre segmentul consumatorilor industriali mici si mijlocii.
Energy Holding a infiintat in noiembrie anul trecut o noua companie numita Energy Holding Power Generation, care se va ocupa de proiectele pe partea de productie de energie. Cel mai mare proiect al companiei pe acest segment este intentia de a construi o termocentrala de 700 MW la Gorj.
Energy Holding este detinuta de institutia financiara elvetiana Societe Bancaire Privee.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO