Companii

Familia Hagicalil negociaza vanzarea a 30% din Romar

Familia Hagicalil negociaza vanzarea a 30% din Romar

Liliana Hagicalil, directorul general medical al Romar: Serviciile medicale private sunt un domeniu de business in care profiturile nu apar imediat. Investitia intr-un nou centru se amortizeaza in doi-trei ani.

19.03.2007, 19:22 1308

Omul de afaceri Erghin Hagicalil, actionarul majoritar al grupului de firme Romar, unul dintre primii trei operatori de servicii medicale de pe piata locala, spune ca negociaza cu un fond de investitii britanic vanzarea unui pachet de 30% din actiuni.
"Intentionez sa cedez 30% din actiuni unui fond de investitii. Suntem in faza finala, dupa procesul de due dilligence", a declarat pentru ZF Erghin Hagicalil, care detine 99% din actiunile Romar. El nu a dorit sa precizeze numele fondului de investitii cu care negociaza.
Grupul de firme Romar, care reuneste cinci entitati cu activitati in domeniul serviciilor medicale private, a fost evaluat de catre firma de audit si consultanta Deloitte la aproximativ 9 mil. euro, potrivit informatiilor Romar.
Compania a fost fondata in 2000 de Erghin Hagicalil si a realizat anul trecut o cifra de afaceri de aproape 10 mil. euro si o marja de profit de 14-17%, potrivit datelor preliminare furnizate de companie. Profitul operational (EBITDA) a fost anul trecut de 1,33 mil. euro. Pentru acest an, Centrul Medical Romar si-a bugetat o crestere a cifrei de afaceri de peste 20%. In cadrul companiei lucrau aproximativ 800 de persoane la finalul anului trecut.
Romar opereaza centre in Bucuresti, Ploiesti, Iasi, Roman, Hunedoara, Galati, Buzau, Constanta, dar lucreaza si cu circa 80 de centre partenere pe plan local. "In ceea ce priveste medicina muncii suntem lideri pe piata, fiind promotorii acestui produs. Am gandit o afacere care sa aiba o dezvoltare pe orizontala, adica sa avem o retea nationala, si in al doilea rand o afacere care sa cuprinda toate tipurile de servicii medicale incepand de la asistenta primara pana la spitalizare si asistenta post spitaliceasca", a declarat Liliana Hagicalil, director general medical al Romar.
Planurile companiei pentru 2007 prevad investitii de peste 5 mil. euro in deschiderea a inca sase-sapte centre noi in tara.
"Sunt centre care vor veni sa completeze reteaua noastra nationala. Avem o tendinta de dezvoltare pe orizontala, dar de diversificare a gamei de servicii medicale. Preconizam ca vom investi intre 5 si 8 mil. euro, pentru acest proiect. Suma depinde insa foarte mult de cum vom gandi aceste centre si pentru ce tipuri de servicii. Sunt fonduri mari pentru noi", spune Liliana Hagicalil.
Banii necesari extinderii vor proveni atat din fonduri proprii, dar si din finantarea pe care actionarul companiei urmeaza sa o atraga prin vanzarea pachetului de 30% din titlurile Romar.
"Serviciile medicale private sunt un domeniu de business in care profiturile nu apar imediat. Investitia intr-un nou centru se amortizeaza in doi-trei ani. In ultima perioada, aparatele medicale sunt mai performante si din acest motiv mai scumpe, dar au aparut diverse sustineri din partea bancilor", explica Liliana Hagicalil. De asemenea, planurile prevad extinderea in afara tarii cu brandul Romar, pas care s-ar putea produce in urmatorii doi ani. "Avem clienti cu sedii si in alte tari, care au nevoie si acolo de asistenta medicala. Strategia noastra in afara insa poate fi diferita de la un teritoriu la altul. Nu ne gandim neaparat sa asimilam o firma, am putea merge si pe parteneriate".
In ceea ce priveste investitia intr-un spital de mari dimensiuni, ea spune ca nu este convinsa ca un astfel de demers poate fi o reusita. "Este exact ca in domeniul hotelier. S-a constatat ca un spital cu spatii foarte mari de internare este mai greu de condus. Nu stiu cat de bine ar putea merge, iar din punctul de vedere al business planului, nu au existat rezultate care sa ne satisfaca".
Din planurile pe termen mediu face parte si listarea pe Bursa. Concurentii pe piata serviciilor medicale private sunt Medicover, MedLife, Centrul Medical Unirea, Medsana, Medcenter si Sanador. Valoarea pietei este estimata la circa 200 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO