Companii

Ferenc Szecskó, FrieslandCampina: pragul de 100 mil. euro afaceri este aproape de atins, chiar dacă anul nu s-a încheiat. Pentru 2023, ne-am bugetat creştere, dar datele sunt greu de prevăzut

Ferenc Szecskó, CEO al FrieslandCampina România

Ferenc Szecskó, CEO al FrieslandCampina România

Autor: Mădălina Dediu Panaete

19.12.2022, 16:45 148

♦ Producătorul lactatelor Napolact a investit în prima parte a anului 3 mil. euro într-o nouă linie de producţie, care realizează brânzeturi.

Ferenc Szecskó, CEO al Fries­landCam­pina România, unul dintre cei mai mari patru jucători de pe piaţa lactatelor, spune că anul acesta, deşi mediul socio-economic a fost imprevizibil, iar creşterea costurilor şi inflaţia au devenit o nouă realitate la care companiile din industrie a trebuit să se adapteze, producătorul a continuat pla­nurile de investiţii.

„Ne uităm la posibilele scenarii viitoare şi ne adaptăm planul de afaceri la realitate. Am devenit flexibili şi extrem de atenţi la cerinţele consumatorilor, iar acest lucru credem că se va vedea în rezultatele din acest an, care vor fi în linie cu ceea ce am bugetat. Chiar dacă anul financiar nu este încă încheiat, putem spune cu optimism că pragul de 100 mil. euro este aproape de atins“, a spus managerul pentru ZF. FrieslandCampina România a terminat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 467 mil. lei (95 mil. euro), astfel dacă producătorul atinge 100 mil. euro în acest an, creşterea busi­nessului în euro este de peste 5%.

Ferenc Szecskó spune că, pentru FrieslandCampina România, 2022 a fost un an cu multe premiere şi investiţii în consolidarea brandului Napo­lact. La începutul anului, Napolact a intrat în categoria brânzeturilor cu o nouă linie care are o capacitate anuală de peste 3.000 de tone şi reprezintă o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro. Fries­landCampina România, companie cu peste 500 de angajaţi, are fabrici la Baciu, Târgu-Mureş şi Ţaga (judeţul Cluj), unde produce brânzeturi în colaborare cu Fabrica de Brânzeturi Transilvania.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO