Companii

Firma Autovit vrea să vândă un imobil de locuinţe de lux din Bucureşti

Firma Autovit vrea să vândă un imobil de locuinţe de...

Autor: Cristina Cuncea

03.09.2013, 11:46 2273

"Acţionarii companiei au apreciat că este bine să vindem această clădire acum şi să dea dividende. S-a apreciat că piaţa s-a mai relaxat şi că este un moment bun să vindem. Sunt două fonduri de investiţii care doresc să cumpere clădirea, iar pentru transparenţă vânzarea va fi prin licitaţie publică", a declarat agenţiei MEDIAFAX Florea Pârvu, unul dintre acţionarii minoritari ai companiei.

Autovit a cumpărat în 2010 blocul de locuinţe, în stadiu de structură, pentru 2,9 milioane de euro, plus TVA, de la firma Euro Market Services.

"Când l-am cumpărat era construită doar structura imobilului, am investit de atunci 6,5-7 milioane de euro, iar în prezent clădirea este finalizată 90%. Ne-am propus ca în şase luni maxim să o vindem, iar preţul la care va fi scos la vânzare va porni de la 12 milioane de euro", a adăugat Florea.

Decebal Tower a fost dezvoltat pe un teren de circa 1.600 metri pătraţi şi are o suprafaţă totală construită de aproape 10.000 de metri pătraţi, inclusiv 64 de locuri de parcare subterane. Imobilul de zece etaje cuprinde 20 de apartamente de lux de două, trei şi patru camere şi un penthouse situat la etajul zece, cu suprafeţe cuprinse între 110 şi 344 metri pătraţi. La etajele 1 şi 2 sunt construite spaţii de birouri.

Firma e deţinută de Florea Pârvu şi Cornel Pârvu. Cei doi au fost printre acţionarii site-ului autovit.ro, preluat în 2009 de compania sud-africană Naspers.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO