Compania de construcţii Contranscom Benţa, parte a grupului Benţa din Târgu-Mureş, a intrat în insolvenţă la propria cerere la finalul lunii ianuarie, potrivit datelor disponibile pe site-ul Tribunalului Comercial Mureş.
Compania, care face parte din grupul controlat de familia Benţa, care mai are în portofoliu şi unul dintre cei mai mari producători de lacuri şi vopsele de pe plan local, Daw Benţa, a finalizat anul 2012 cu afaceri de circa 41,8 milioane de lei (9,4 milioane de euro) şi o pierdere de 10,5 milioane de lei (2,4 milioane de euro).