Companii

Florentin Tuca: Dupa cresterea de 60% din 2007, anul acesta va fi unul al asezarii si al consolidarii

Florentin Tuca: Dupa cresterea de 60% din 2007, anul acesta va fi unul al asezarii si al consolidarii

Florentin Tuca, managing partner al Tuca Zbarcea & Asociatii: Am avut sansa de a lucra pentru nume de anvergura, precum Erste BCR, BRD, Mittal sau Carrefour, in deal-uri la fel de mari. Totodata, am devenit mai selectivi in ceea ce priveste clientii, deoarece este mai bine sa te concentrezi pe proiectele mari decat sa irosesti resursele.

13.02.2008, 13:47 93

"Nu pretind ca am fost cea mai buna firma de avocatura, dar cu siguranta am avut o dinamica deosebita. Afacerile au crescut in 2007 cu circa 60%, iar anul acesta urmeaza a fi unul al asezarii si al consolidarii pozitiei pe piata", apreciaza Florentin Tuca, managing partner al firmei.
Firma a inregistrat in 2007 o cifra de afaceri de 14,1 milioane de euro, dintre care totalul incasarilor s-a ridicat la 12,1 milioane de euro.
Pentru acest an, estimarile privind cifra de afaceri indica un nivel de 16-17 milioane de euro si incasari efective de 14-15 milioane de euro, o crestere de circa 20% in dreptul fiecarui indicator, estimare considerata "realista" de catre reprezentantii firmei.
Un factor care franeaza, intr-o oarecare masura, dezvoltarea firmei este cel legat de dimensiunea birourilor, de care este conditionata angajarea de noi avocati.
"Am obtinut inca 200 de metri patrati in aceasta cladire si suntem in discutii si cu alti chiriasi pentru preluarea altor spatii. Avem in prezent 2.000 de metri patrati de birouri dar am avea nevoie de cel putin 2.500 de metri patrati".
Firma are birouri in imobilul America House din Piata Victoriei, unde lucreaza cei circa 120 de angajati, incluzand si personalul administrativ.
"Avem nevoie de cel putin inca 15 avocati in acest an", a adaugat Tuca.
Avocatul apreciaza ca fidelizarea angajatilor este un punct cheie in activitatea unei firme de avocatura, in conditiile unei competitii tot mai acerbe pe avocati.
"Am gandit un sistem de facilitati aplicabil tuturor angajatilor, legat se asigurari, servicii medicale, concedii, prin care incercam sa ii facem pe toti angajatii sa se simta integrati in firma. Pot spune ca, de la infiintare si pana in prezent, am avut doar cinci pierderi de avocati, in conditiile in care la inceputul acestui an eram in total 74", a declarat Tuca.
Casele de avocatura de pe piata au fluctuatii de personal chiar si de 10% anual, in conditiile in care toate firmele sunt in cautare de avocati cu experienta, care pot face fata cererii mari de servicii avocatiale specializate.
La nivelul intregii piete se constata un proces de "fidelizare" a angajatilor prin cresterea costurilor cu personalul, precum si prin promovari, datorate atat competitiei dintre firmele prezente deja in piata, cat si firmelor internationale despre care se vehiculeaza ca au intentia sa deschida birouri in Romania.
Unele firme merg chiar mai departe de atat, cum este si cazul celor de Tuca Zbarcea, care au construit sub structura parteneriatului un grup de angajati ce poarta titulatura de managing associates, care beneficiaza de o serie de facilitati.
"Acesta este grupul avocatilor nostri de elita, format din zece oameni, care, alaturi de directorul de marketing, cel financiar si cel de IT, sunt consultati in legatura cu anumite aspecte administrative sau de management, isi desemneaza prin rotatie un reprezentant la intalnirile partenerilor si beneficiaza si de facilitati financiare si de alta natura, precum abonament la spa sau la fitness, abonament la teatru sau opera sau credite oferite de firma in conditii preferentiale".
Printre numele vehiculate ca ar fi interesate de deschiderea unor birouri pe piata locala se numara White & Case, Allen & Overy, DLA Piper sau Garrigues.
"Firmele de avocatura internationale au un avantaj competitiv cert: au un brand recunoscut international, precum si know-how, atat legat de expertiza juridica, cat si pe partea de resurse umane, marketing sau administrare. Cu toate acestea, ca sa te impui pe o piata locala, ai nevoie de avocati romani de calitate, care sa cunoasca dreptul si mediul de business autohton", apreciaza avocatul.
Tuca spune ca in piata locala s-au format avocati care ofera servicii de calitate comparabila cu cele prestate de avocatii straini, dar la onorarii mult mai competitive.
Cu toate acestea, gasirea de avocati romani care sa faca fata ritmului de lucru impus de dinamica pietei a devenit o problema cu care tot mai multe case de avocatura se confrunta.
"Avocatii tineri sunt din ce in ce mai departe de rigorile pe care le impunem noi. Nivelul de pregatire, tinuta, rigoarea raspunsurilor sunt in declin, in timp ce nivelul pretentilor a crescut. Tinerii sunt acum mai putin dispusi sa tinteasca un scop profesional, fiind mai interesati de un echilibru intre viata personala si cea profesionala", spune Tuca.
El pune aceasta situatie pe seama scaderii interesului fata de avocatura, in conditiile in care domenii precum IT-ul sau sistemul bancar atrag o buna parte din resursele umane calificate.
Despre mediul de business local Tuca apreciaza ca valurile turbulentelor de pe pietele vestice si cea a Statelor Unite, in special, au atins destul de putin piata locala, astfel ca si anul acesta vor fi suficiente domenii care sa necesite servicii avocatiale.
"Exista riscul sa scada numarul tranzactiilor si previziunile indica o incetinire a ritmului de crestere economica dar, si in acest caz, exista domenii precum infrastructura sau energia care nu au cum sa incetineasca", spune avocatul.
Tuca Zbarcea & Asociatii ofera servicii in domenii precum fuziuni si achizitii, corporate, real estate sau infrastructura, anul trecut fiind implicata intr-o serie de tranzactii importante, precum achizitia de catre Carrefour a lantului de supermarketuri Artima, vanzarea fabricii Automobile Craiova catre Ford sau intrarea pe piata imobiliara a bancherilor Rothschild, printr-o achizitie de terenuri de peste 100 milioane de euro.
"Am avut sansa de a lucra pentru nume de anvergura, precum Erste BCR, BRD, Mittal sau Carrefour, in deal-uri la fel de mari. Totodata, am devenit mai selectivi in ceea ce priveste clientii, deoarece este mai bine sa te concentrezi pe proiectele mari decat sa irosesti resursele", spune Tuca.
Piata locala de avocatura este estimata pentru acest an la circa 200 de milioane de euro, fiind dominata de firme locale, precum NNDKP, Tuca Zbarcea, Musat, Popovici Nitu sau Bostina, si de cateva firme internationale puternice, precum Linklaters sau Badea Clifford Chance.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO