Companii

Frigul n-a inghetat setea pentru ape minerale

11.04.2003, 00:00 19

Chiar daca inceputul de an a fost friguros, in primul trimestru al anului consumul de apa minerala a crescut usor fata de aceeasi perioada a anului trecut. Productia pe primul trimestru a atins 185 milioane litri, fata de 181 milioane litri in 2002, conform statisticilor Societatii Nationale a Apelor Minerale (SNAM). Directorul general al SNAM Peter Elek este de parere ca acelasi lucru - un ritm de crestere de 2-3%- ar urma sa se intample si la nivelul intregului an.
O tendinta care incepuse sa se contureze destul de bine inca de acum aproape doi ani a fost confirmata de rezultatele de la sfarsitul anului trecut, respectiv cresterea productiei si, implicit, a consumului de apa plata, spune Elek.
Totusi, pe primele trei luni ale acestui an, apa plata nu s-a mai ridicat la nivelul primului trimestru al anului trecut. Din totalul celor 185 milioane litri imbuteliati in primele trei luni, apa plata a reprezentat 51,2 milioane litri, adica 27,6%, in timp ce apa carbogazoasa a reprezentat 72,3%. Spre comparatie, in primul trimestru din 2002, s-au imbuteliat 56,2 milioane litri de apa plata, adica 31,6% din totalul celor 181 milioane litri.
"Anul trecut a crescut consumul de apa plata, traditia insa se schimba destul de greu. Romanii sunt obisnuiti cu apele acidulate, mai ales atunci cand consuma vin."
In ultimii ani, atat productia cat si consumul de apa minerala au crescut. In 2002, conform statisticilor SNAM, productia de apa minerala naturala din Romania a fost de 839 milioane litri, cu aproape 10% fata de 2001, cand a fost de 765 milioane litri. De asemenea, consumul a crescut de la 33,3 litri pe cap de locuitor in 2001 la 36,5 litri in 2002. In 1990, consumul pe cap de locuitor era de 9,1 litri pe an.
Totusi, fata de media europeana, consumul de ape minerale pe cap de locuitor din Romania este departe: in tarile Uniunii Europene, consumul este de aproximativ 100 de litri pe cap de locuitor.
"Din pacate, sezonul de iarna pare ca se prelungeste, asa ca perioada propice pentru apele mienerale intarzie in acest an. Consumul variaza foarte mutl in functie de vreme, astfel ca, in mod evident, vanzarile cresc pe peioada verii, dar scad pe perioada iernii," a mai spus Elek.
SNAM extrage si livreaza apa minerala catre 39 de agenti economici, dintre care 28 sunt din domeniul imbutelierii si comercializarii apei minerale, restul contractelor de furnizare fiind incheiate cu societatile de turism balnear.
Principalele companii imbuteliatoare sunt Romaqua, Perla Harghitei, European Drinks, Dorna, Rieni SA, Bibco, Kraiten SA, Carpatina, Apemin si Phoenix. SNAM detine un numar de 32 de licente de exploataresi cinci licente de explorare a zacamintelor minerale, acordate de Agentia Nationala a Resurselor Minerale (ANRM) pentru o perioada de 20 de ani.
claudia.covaci@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO