Companii

GE are comenzi de la gigantii energetici cu proiecte eoliene

17.06.2008, 19:23 15

General Electric, una dintre cele mari companii la nivel global care furnizeaza solutii si servicii pentru domeniul energetic, spune ca se afla in discutii cu Petrom, Electrica, Iberdrola (Spania), Enel (Italia) si altii pentru livrarea de turbine eoliene pentru proiectele pe care aceste companii intentioneaza sa le dezvolte pe plan local pe segmentul energiilor regenerabile.
"Am primit solicitari de oferte tehnice de la majoritatea companiilor din segmentul energetic printre care se numara Petrom, Electrica, Enel si Iberdrola. Nu analizam proiecte mai mici de 50 de MW care presupun instalarea a minimum 20 de turbine", a declarat Carmen Neagu, directorul executiv pentru Romania, Bulgaria si Republica Moldova al GE Energy, divizia de energie a General Electric. Costul minim pentru un proiect de 50 de MW este de 50 mil. euro.
Companiile mentionate deja se afla in cursa pentru castigarea celui mai mare proiect de eoliene anuntat pe plan local si dezvoltat de fondul de investitii polonez Continental Wind Partners (CWP) care presupune instalarea a 345 de MW in zona Dobrogei si pentru care GE va livra turbinele.
"Prima livrare care va avea loc pe piata locala va fi pentru cei de la Good Energies care lucreaza impreuna cu CWP. Ei au facut o rezervare pentru 100 de turbine eoliene cu o capacitate de 2,5 MW din productia noastra pentru anul 2009", a mai precizat Neagu.
Contractul dintre GE si Good Energies a fost semnat la sfarsitul anului trecut, comanda totala fiind pentru 150 de turbine care vor cumula 375 de MW, valoarea contractului fiind de 400 de milioane de euro. Turbinele vor ajunge pe pietele din Romania si Polonia, valoarea pentru Romania fiind de circa 270 mil. euro, pornind de la datele anuntate la acel moment.
Good Energies este un fond de investitii britanic, specializat in proiecte pe segmentul energiei regenerabile. Fondul este divizia de investitii pe segmentul regenerabil al grupului elvetian Cofra care are activitati si in domeniul imobiliar, retail si servicii financiare.
General Electric a inregistrat anul trecut afaceri pe pietele din Romania, Bulgaria si Republica Moldova de
400 mil. euro din care 80% au fost realizate pe piata locala.
"Anul acesta vom depasi acest nivel, dar este foarte greu de spus cu cat. Cert este ca motoarele de crestere vor fi energia, echipamentele medicale si proiectele de mediu", a declarat Cristian Colteanu, country manager pentru GE in Romania, Bulgaria si Republica Moldova. Cel mai mare contract pe energie pe care GE il are semnat, este cel cu Petrom care vrea sa construiasca o centrala pe gaze de 860 MW pe platforma Petrobrazi, investitia fiind de 500 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO