Companii

Hidroelectrica si-a renegociat contractele de pe piata libera

08.08.2007, 20:38 13

"In primul semestru am obtinut un castig de circa 30 mil. lei (9 mil. euro) la o cifra de afaceri de 950 mil. lei (285 mil. euro) potrivit rezultatelor preliminare, similare cu cele consemnate in aceeasi perioada a anului trecut", a declarat ieri Traian Oprea, directorul general al Hidroelectrica.
Cantitatea de energie produsa in primele sase luni ale anului a fost de 9 TWh, iar veniturile estimate pana la sfarsitul anului sunt de circa 560 mil. euro.
"Am avut de la inceputul anului previziuni care ne avertizau de un an secetos. In consecinta, asteptandu-ne la o productie in medie cu 20% mai mica, am renegociat majoritatea contractelor incheiate cu furnizorii de pe piata libera, cerandu-le un pret cu cel putin 20% mai mare. Fara discutie, vom functiona si anul acesta pe profit", a mai precizat reprezentantul Hidroelectrica.
Una dintre companiile la care Hidroeletrica a majorat pretul de livrare este producatorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie electrica din tara. Circa 75% din necesarul de consum al Alro este asigurat de energie hidro. "La Alro este obiectiv atins. Pretul a fost majorat, maine (miercuri - n.r.) urmeaza sa primim banii", a spus Oprea, fara sa mentioneze procentul cu care a fost majorat pretul.
O alta companie care s-a vazut cu cantitati mai mici de energie, dar mai scumpe este si Energy Holding, cel mai mare trader privat de energie electrica. "Reduceri au fost facute din luna iunie, fiind stabilite cantitati mai mici pana la finele anului", a spus Oprea.
Compania si-a injumatatit si exporturile pana la 2 TWh comparativ cu anul trecut din cauza secetei prelungite. Potrivit reprezentantului Hidroelectrica, compania isi va reduce in continuare cantitatile de energie furnizate pe baza de contract daca Administratia Nationala a Apelor Romane (ANAR) va declara stare de seceta pe unele rauri interioare.
"Avem spre finalizare documentele prin care ANAR si Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor vor sustine fenomenul de seceta pe raurile interioare", a spus Oprea, fara sa ofere detalii. El a mentionat ca, dupa ce vor fi finalizate aceste documente, va notifica Camera de Comert si Industrie a Romaniei sa recunoasca starea de forta majora. In acest caz, Hidroelectrica nu va mai fi obligata sa respecte cantitatile de energie livrate catre furnizorii de electricitate.
In ceea ce priveste procesul de privatizare al microhidrocentralelor, compania va organiza la sfarsitul lui septembrie o licitatie pentru vanzarea unui numar de 16 microhidrocentrale. Hidroelectrica are in porofoliu 150 de microhidrocentrale din care au fost privatizate 48. Unitatile de producere a electricitatii sunt evaluate la circa 6 mil. euro.
Banii obtinuti din aceasta vanzare vor intra in bugetul de investitii al companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO