Companii

Hotelul Phoenicia, pe profit din primul an de functionare

Hotelul Phoenicia, pe profit din primul an de functionare
16.02.2007, 21:23 59

Hotelul Phoenicia, o investitie a grupului Triumf Construct, care activeaza pe piata hotelurilor de patru stele, a inregistrat in primul an de functionare un profit de 1,5 mil. euro, la o cifra de afaceri de 8 mil. euro.
"In primul an de functionare hotelul a avut o evolutie buna. Ca orice afacere, la inceput au existat unele greutati, dar s-au rezolvat, hotelul ajungand in prezent sa concureze cu cele mai bune hoteluri de 4 stele din Bucuresti", spune directorul hotelului, Dinel Saizu.
Hotelul a fost inaugurat in luna octombrie a anului 2005 si a reprezentat prima investitie a companiei intr-o unitate hoteliera. De asemenea, se numara printre putinele hoteluri din Romania de pe piata de patru si cinci stele care nu este afiliat unui lant international si care dispune de un management romanesc.
Segmentul caruia se adreseaza hotelul este cel al oamenilor de afaceri, circa 70% dintre clientii hotelului din 2006 apartinand acestei clase. Potrivit lui Saizu, cei mai multi dintre acestia sunt oameni de afaceri romani, urmati de italieni, francezi si germani.
Pentru anul in curs, compania estimeaza o crestere a cifrei de afaceri de 20-25%, pana la circa 10 mil. euro. Gradul mediu de ocupare aferent anului trecut a fost de 67%, iar pentru 2007 reprezentantii companiei estimeaza o crestere a gradului de ocupare pana la 75%.
"Pentru noi inseamna foarte mult acest grad de ocupare avand in vedere marimea hotelului si faptul ca a fost primul an de functionare", spune Saizu.
Phoenicia dispune de 348 de camere, zece sali de conferinte, 4 restaurante, un cazinou si un club de noapte. Pe piata hotelurilor de patru stele din Bucuresti mai activeaza Golden Tulip, Novotel, Sofitel, Ramada Majestic si Lido.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO