Companii

Importatorul Ford si-a stabilit un plan de vanzari mai mare cu 61%

Importatorul Ford si-a stabilit un plan de vanzari mai mare cu 61%
20.10.2006, 17:56 18

Romcar, importatorul general al marcii Ford pe piata romaneasca, estimeaza ca va inregistra in acest an vanzari totale de 12.500 de unitati, in crestere cu 61% fata de nivelul de 7.750 de vehicule consemnat anul trecut, a declarat directorul de vanzari al companiei, Teodor Brusalis.
Vanzarile marcii Ford au totalizat, la noua luni, 9.190 de vehicule, dintre care 6.830 de unitati au fost autoturisme, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile. Reprezentantii Romcar estimeaza pentru anul viitor vanzari de circa 15.000 de unitati, ca urmare a extinderii retelei de dealeri in orasele de dimensiuni reduse.
"Este hazardat sa spunem ca piata va avea un boom anul viitor, dar nu exista niciun semn prevestitor ca va avea loc o scadere. Apreciem ca in 2007 piata auto din Romania va avansa cu 20%, pe seama cresterii capilarizarii retelei, in orasele mici de provincie", a afirmat Brusali.
El a precizat ca in marile aglomerari urbane piata este deja saturata, batalia dealerilor fiind concentrata pe lansarea de noi modele.
Reprezentantul Romcar a apreciat ca avansul pietei auto de anul viitor va depinde de rapiditatea cu care va fi armonizata economia Romaniei cu prevederile UE.
"Nu stim inca ce se va intampla cu accizarea sau cu vama. Alte tari, dupa aderare, au trecut, pentru o luna sau doua, printr-un haos, pentru ca nu stia nimeni ce se va intampla", a spus Brusalis.
Potrivit acestuia, cresterea vanzarilor Ford din acest an s-a datorat cresterii calitatii retelei de dealeri, pozitionarii eficiente a produselor si imbunatatirii imaginii marcii, prin programele de garantie extinsa si Ford-Suport. Modelele cu cel mai mare succes de piata au fost Fiesta, Mondeo si autoutilitara Tranzit.
Versiunea Tranzit cu cele mai bune vanzari a fost cea echipata cu motorul de 125 cai-putere si cu caroserie suprainaltata.
Romcar a remarcat, in 2006, reorientarea clientilor dinspre versiunile cu o caroserie mai mare catre cea cu sasiu scurt si cu tractiune fata, mai usor de utilizat in aglomerarile urbane. Firma a investit in acest an circa 10 milioane de euro pentru modernizarea unor showroom-uri si deschiderea unor unitati noi. Romcar face parte din cadrul TiriacAuto, divizia de profil a grupului de companii detinut de omul de afaceri Ion Tiriac. Prin mai multi importatori si dealeri, Tiriac Auto importa si distribuie marci precum Ford, Mazda, Mitsubishi, Mercedes, Chrysler, Jeep, Dodge, Smart, Land Rover si Jaguar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO