Companii

Louis Vuitton cauta personal pentru fabrica din Sibiu

04.07.2007, 18:58 678

Producatorul francez de genti de lux Louis Vuitton a lansat o oferta de locuri de munca pentru fabrica detinuta la Sibiu, care are in prezent aproximativ 200 de angajati, potrivit informatiilor de pe site-ul de recrutare online al companiei.
Vuitton cauta ingineri pentru fluxul de productie din Romania, avand deschisa o pozitie si pentru departamentul de control de gestiune. Contactati de ZF, reprezentantii Louis Vuitton nu au dorit sa ofere detalii despre proiectele in curs de dezvoltare la fabrica din Sibiu, insa au precizat ca planifica deschiderea primului magazin pe piata locala pana la finele anului sau cel tarziu la inceputul lui 2008.
Locatia magazinului va fi hotelul Marriott din Bucuresti.
Louis Vuitton detine in Romania compania Somarest, care activeaza in domeniul pielariei, cu sediul social la Sibiu si doua puncte de lucru, in Cisnadie si Avrig. Adriana Anghel, director de resurse umane la Somarest Sibiu, a precizat ca societatea are peste 200 de angajati in prezent, fiind activa pe piata de cinci ani.
Compania Louis Vuitton, parte a grupului LVMH (Moet Hennesy Louis Vuitton) specializat in productia de bunuri de lux, are peste 9.600 de angajati la nivel mondial, 14 facilitati de productie si 300 de magazine in 44 de tari.
Grupul LVMH, controlat de miliardarul francez Bernard Arnault, a raportat afaceri de 3,8 miliarde de euro in primul trimestru al anului, in crestere cu 7% fata de perioada similara din 2006.
LVMH mai este prezent la nivel local cu lantul de magazine de cosmetice Beauty Shop Sephora, adus in Romania in sistem de franciza de catre compania elena Sephora Marinopoulos.
Cele mai multe branduri de lux din retailul de imbracaminte au intrat pe piata romaneasca prin sistem de franciza, printre acestea numarandu-se Max Mara (Italia) sau Escada. La sfarsitul anului trecut, casa de moda Versace a deschis in Romania magazinul Versace Jeans Couture, pe Calea Victoriei (Bucuresti), in urma unei investitii de cateva sute de mii de euro, tot printr-o franciza. Versace testeaza astfel piata pentru alte deschideri de magazine, pentru liniile principale de business.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO