Companii

Lukoil se poate apuca de lucru în Marea Neagră

Lukoil se poate apuca de lucru în Marea Neagră

Foto Octav Ganea

Autor: Roxana Petrescu

21.10.2011, 00:05 167

Ruşii de la gigantul petrolier Lukoil pot începe vânătoarea de "aur negru" la mare adâncime, după ce guvernul a aprobat cele două acorduri de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare pentru perimetrele pe care grupul le are în Marea Neagră.

Cele două perimetre care sunt deţinute de Lukoil au o suprafaţă totală de 2.000 de kilometri pătraţi.

"Valoarea investiţiilor în primii trei ani se ridică la 75 de milioane de dolari, urmând ca în funcţie de rezultatele obţinute în această etapă, în următorii doi ani investiţiile să continue cu sume cuprinse între 80 şi 160 de milioane de dolari", se arată pe site-ul Guvernului.

La începutul acestei luni Constantin Tampiza, fostul director general al Lukoil România, actualul reprezentant local al preşedintelui grupului rusesc Vagit Alekperov, spunea că numai în faza de explorare investiţiile ar putea ajunge la 200-300 de milioane de euro, durata acestei etape fiind de cel puţin trei ani de zile.

Tot Tampiza spunea la acel moment că este un risc uriaş pe care compania şi-l asumă, în contextul în care există doar o şansă din cinci de a descoperi ceva.

De obicei, în faza de explorare petroliştii derulează activităţile de seismică 3D, proces prin care se realizează un fel de radiografie a adâncurilor. Pe această radiografie, posibilele rezerve de hidrocarburi apar ca nişte cocoaşe, ca nişte pahare întoarse, dar care nu sunt mereu pline. Pentru a vedea dacă într-adevăr sub aceste cocoaşe este sau nu petrol, companiile trebuie să foreze nişte sonde, de cele mai multe ori nefiind de ajuns o singură unitate, al cărei cost poate ajunge şi la 100 de milioane de euro.

Iar acestea sunt investiţiile numai în faza de explorare pentru că până la producţie sumele îngropate în adâncurile Mării Negre pot ajunge la miliarde de euro. De altfel, americanii de la ExxonMobil au spus recent că dacă vor avea succes pe partea de explorare, până la producţie costurile totale ar putea fi cuprinse între 3 şi 10 miliarde de dolari. Diferenţele mari sunt un indiciu asupra faptului că încă nu se ştie cu exactitate cât "aur negru" se află în Marea Neagră.

Lukoil este prezent pe piaţa locală printr-o reţea de benzinării formată din circa 300 de puncte de alimentare şi printr-o rafinărie la Ploieşti.

Atraşi de Marea Neagră

Înaintea ruşilor au luat-o americanii de la ExxonMobil care, împreună cu Petrom, cea mai mare companie din România, deja au luat decizia de a fora prima sondă de explorare la mare adâncime din Marea Neagră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO