Companii

Martens mizeaza pe afaceri de 9,7 mil. euro

22.05.2007, 17:43 16

Martens, una dintre companiile de marime medie de pe piata berii, estimeaza pentru anul acesta o crestere de 40% a vanzarilor in volum, pe baza segmentului PET si al berii fara alcool.
"Numai in primele patru luni ale anului am inregistrat o crestere a vanzarilor volumice cu 10,4% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, aceasta crestere fiind determinata de cresterea vanzarilor de bere fara alcool si in ambalaj la PET", a declarat Vasile Joanta, directorul general al Martens.
Compania a inceput in 2006 o investitie de trei milioane de euro care va fi finalizata anul acesta, fondurile fiind directionate in construirea unei noi sectii de fermentare a berii, in retehnologizarea centralei de frig si in consolidarea logisticii societatii. Filiala locala a producatorului belgian de bere Martens Breweries si-a redus numarul de distribuitori, de la circa 100 la 45, ceea ce a contribuit la o mai buna executie a contractelor, fiecare dintre acestia realizand volume mai mari, potrivit raportului companiei.
Martens a avut in 2006 o cota de piata de aproximativ 1,12% si o cifra de afaceri de 25,5 milioane de lei (7,1 milioane de euro), in crestere cu 3,1 milioane de lei (890.000 de euro) fata de 2005. Profitul net inregistrat de companie a fost in 2006 de 512.000 de lei, in crestere cu 350.000 lei fata de anul precedent, conform informatiilor companiei. Potrivit raportului anual al companiei, Martens si-a bugetat pentru anul acesta o cifra de afaceri de 32 mil. lei (9,7 mil. euro) si un profit de aproximativ 890.000 de lei(272.000 de euro).
Reprezentantul Martens a declarat anterior ca intentioneaza sa creasca anul acesta si bugetul de marketing la aproximativ 500.000 de lei, fata de 398.000 de lei cat a fost in 2006, dupa ce vanzarile totale ale companiei, care includ atat bere, bere fara alcool, cat si bauturi racoritoare, au ajuns anul trecut pana la aproximativ 235.000 de hectolitri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO