Companii

Massiv Forest, 13 mil. euro din panouri din lemn

11.07.2006, 19:16 92

Compania Massiv Forest Products din Caras-Severin, care produce panouri din lemn masiv, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 12,74 milioane de euro (46,17 milioane de lei), conform datelor publicate de companie in Monitorul Oficial.
Profitul brut raportat de companie anul trecut a fost de 5,3 milioane de euro (19,17 milioane de lei), in scadere cu circa 20%.
Rezultatele financiare inregistrate de companie anul trecut au consemnat o usoara scadere comparativ cu anul 2004. Intreaga productie realizata de companie este destinata pietei externe, aceasta deruland in acest sens contracte cu mai multi parteneri.
Massiv Forest Products a fost infiintata in 1995. Actionarii producatorului de panouri din lemn masiv sunt societatea New Bay Enterprise Limited, inregistrata in Cipru, care detine 99,9%, restul titlurilor fiind in posesia altor patru firme cipriote.
La finalul anului trecut, conform datelor existente in Monitorul Oficial, Massiv Forest Products avea 595 de angajati.
Companiile care activeaza in industria exploatarii si prelucrarii lemnului si-au vazut anul trecut marjele de profit afectate de cresterea preturilor la materii prime si utilitati.
Jucatorii au fost cu atat mai afectati cu cat multi dintre ei erau prezenti si cu activitati de export, unde au fost afectati de aprecierea leului in raport cu euro. Cei mai importanti jucatori din domeniul prelucrarii lemnului sunt Kronospan si Holzindustrie Schweighofer.
Kronospan a intrat pe piata din Romania in 2004, cand a achizitionat cele doua fabrici de la Sebes detinute de rivalul sau Gruppo Fratti.
In domeniul exploatarii lemnului, cel mai important jucator este Regia Nationala a Padurilor, care a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 350 de milioane de euro si un profit brut situat la 23 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO