Companii

Metro confirma: Venim in Romania si cu hypermarketurile Real

30.05.2005, 20:26 22

Metro, al treilea jucator mondial din domeniul comertului, a confirmat pentru prima data faptul ca pe langa divizia de magazine cash & carry si cea de magazine de bricolaj isi va aduce pe piata romaneasca si divizia de hypermarketuri.

"Am InfiinTat deja compania ''real,- Hypermarket Romania Srl'', iar din luna februarie a acestui an John Rix a preluat pozitia de country manager pentru aceasta importanta piata in expansiune", a declarat pentru ZF Juergen Homeyer, purtator de cuvand in cadrul grupului german.

El a infirmat astfel unele informatii care s-au vehiculat pe piata romaneasca si care vizau numirea in pozitia de top a retelei Real din Romania a lui Thorsten Vogt, directorul general al retelei Real in Rusia.

Confirmarea reprezentatilor Metro vine dupa ce pe piata s-au vehiculat de mai bine de un an informatii privind vizitele facute de oficiali de varf ai grupului german. Pe parcursul anului trecut insa, reprezentantii Metro declarau ca pentru moment prioritatea era reprezentata de piata ruseasca, unde Real a deschis anul acesta primul sau magazin.

Homeyer nu a dorit sa faca alte comentarii legate de planurile de dezvoltare ale hypermarketurilor Real in Romania, insa surse din piata sustin ca germanii si-au asigurat deja cateva locatii atat pentru Bucuresti, cat si in alte orase de provincie.

Real va fi a treia divizie a grupului german care va fi adusa pe piata romaneasca, dupa magazinele Metro Cash & Carry in anul 1996 si cele de bricolaj Praktiker in anul 2002. Rezultatele inregistrate pana acum de cele doua divizii au depasit asteptarile germanilor, care si-au marit treptat obiectivele de expansiune anuntate.

Daca initial anuntase zece magazine cash & carry, Metro a anuntat dupa venirea la conducerea filialei din Romania a romanului Dusan Wilms o extindere a obiectivului de expansiune la 20 de magazine, pentru ca de anul trecut si acest prag sa fie depasit.

Intre timp, Dusan Wilms a ajuns manager regional pentru zona de est si sud-est a grupului german, iar de la inceputul acestei luni este director operational (numarul doi in ierarhie dupa directorul executiv) al Real International Holding Gmbh, compania care controleaza activitatea diviziei de hypermarketuri in afara Germaniei.

In prezent, pe segmentul de hypermarketuri al pietei de retail romanesti se afla doar doua grupuri frantuzesti. Hyparlo, principalul francizat al grupului Carrefour, opereaza patru magazine in Bucuresti si Brasov si urmeaza sa deschida in acest an inca unul la Ploiesti. In acelasi timp Hyparlo va incepe si constructia altor trei magazine ce urmeaza a fi deschise anul viitor, obiectivul anuntat de oficiali vizand atingerea unui numar de 15-20 de magazine.

Cora, companie membra a grupului Louis Delhaize, opereaza un singur magazin in Bucuresti, urmand ca al doilea sa fie deschis in toamna acestui an. Tot in acest an Cora va incepe lucrarile si la al treilea sau magazin care va fi situat in Cluj.

Informatiile din piata de retail vizeaza si alte intrari ale unor jucatori importanti in Romania in urmatorii ani. Grupul britanic Tesco, unul dintre primii jucatori de anvergura care s-au interesat de Romania, este de multi ani in faza de tatonare a pietei, insa cel putin pana la nivelul anului 2007-2008 Romania nu este pe lista sa de prioritati. Mai aproape de Romania ar putea fi, potrivit informatiilor din piata, Auchan, care ar putea intra indirect in Romania, prin intermediul unei participatii minoritare in cadrul unei companii detinute, printre altii, de fostul sef al retelei Cora. ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO