Companii

O firmă poloneză de recrutare vrea să facă o achiziţie de până la 19 mil. euro pe piaţa locală

O firmă poloneză de recrutare vrea să facă o...

Autor: Marius Oncu

16.05.2014, 00:00 747

Work Service intenţionează să facă în viitor achiziţii şi pe alte pieţe din regiune decât România, strategia companiei fiind de a fi prezentă pe toate pieţele semnificative în spaţiul situat între Berlin, Moscova şi Istanbul, a spus Hanczarek pentru portalul ISBnews, citat de publicaţia Warsaw Business Journal.

Compania din România pe care ar urma să o cumpere Work Service ar trebui să fie situată pe o piaţă de nişă, iar valoarea achiziţiei se va situa între 30 de milioane de zloţi şi 80 de milioane de zloţi.

Work Service monitorizează încă piaţa din România, a spus Hanczarek.

Fondurile pentru finanţarea achiziţiilor ar putea fi obţinute printr-o emisiune de obligaţiuni, în zloţi sau valută, sau din altă sursă, a adăugat şeful companiei.

Compania poloneză a raportat pentru primul trimestru al acestui an afaceri în urcare cu 83%, la 346 milioane de zloţi (82,8 milioane de euro), iar profitul net a avansat de peste două ori, la 14,2 milioane de zloţi (3,4 milioane de euro).

Work Service a fost înfiinţată în 1999 în Polonia, iar în prezent derulează afaceri în alte ţări din regiune: Cehia, Slovacia, Rusia, Germania, Turcia, România şi Ungaria, se arată pe site-ul companiei, unde se precizează că este cel mai mare jucător de pe piaţa de servicii HR din Polonia.

Compania este listată la bursa din Varşovia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO