Companii

Overseas Group, 100 mil. euro din mancare

02.06.2005, 19:22 598

Compania Overseas Group, care detine firmele din industria de morarit si panificatie Baneasa Bucuresti si Lujerul Bucuresti, estimeaza pentru acest an afaceri de 100 de milioane de euro, in crestere cu 25% fata de anul precedent, pe baza lansarii unor noi game de produse si consolidarea celor existente.

"Deocamdata nu avem in planuri alte afaceri, ci dorim sa ne concentram pe cele existente si in special pe piata de paste fainoase", spune Radu Muntean, general manager Overseas Group.

Compania a lansat anul trecut un brand propriu - La Grande Famiglia - sub care a reunit mai multe produse alimentare: ulei, faina, ciuperci, mustar, conserve de carne, pate de ficat. Multe produse sunt fabricate la jucatori importanti din industria alimentara: uleiul la Ultex Tandarei si Ulcom Slobozia, iar pateul la Scandia Sibiu.

"Acest brand este economic, spre deosebire de Baneasa, pe care l-am pozitionat catre marginea de sus a segmentului mediu. La Grande Famiglia incearca sa aduca un pret rezonabil la o calitate multumitoare. La nivel de pret, acest brand se situeaza cu cateva procente mai sus decat private-label-urile (marcile private - n.red.) marilor lanturi de magazine. De fapt, el este un private label pentru distribuitorii nostri", spune Muntean.

Muntean spune ca aceasta marca are sanse si in anii urmatori in competitia cu private - label-urile marilor lanturi de supermagazine. "Acum, circa 25% din piata de retail sunt detinute de marile lanturi de magazine, si probabil ca acest procentaj o sa creasca undeva la 50% in anii urmatori. Ramane inca jumatate din piata neacoperita care, la randul ei, va inregistra cresteri", afirma Muntean.

Baneasa Bucuresti este liderul pietei autohtone a pastelor fainoase, cu o cota de piata anul trecut de 27%, in crestere de la 20% in 2003.

"Piata de paste a crescut anul trecut cu circa 30-40% in volum, iar trendul pentru anii urmatori este ascendent. Consumul de paste in Romania este destul de mic, doar 3 kilograme pe cap de locuitor, fata de o medie de 6-7% in tarile europene. Romania tinde catre un consum de 4-5 kilograme pe cap de locuitor in cativa ani de acum incolo. Consumatorii incep sa realizeze ca pastele sunt un aliment sanatos si ca sunt unul dintre pilonii principali ai bucatariei mediteraneene, una dintre cele mai sanatoase si usoare bucatarii", spune Muntean.

El sustine ca nu stie cum va arata piata pastelor in Romania dupa momentul aderarii, dar ca din acel moment, jucatorilor autohtoni li se va deschide o piata uriasa de export.

"Recent, marele lant de retail Kaufland cauta pentru un proiect pe care il are pentru sapte tari un furnizor de paste in system private label, dar din cauza faptului ca Romania are inca bariere vamale impovaratoare la paste nu am putut sa intram in aceasta afacere", sustine Muntean.

Overseas Group este format din Overseas Distribution, Baneasa Bucuresti, Lujerul Bucuresti (unde 50% din actiuni sunt detinute de Dobrogea Group) si un mic producator de mezeluri. Compania este detinuta in proportie de 70% de Overseas Trading Company din Belgia, restul fiind detinut de doi oameni de afaceri romani: Cezar Muntean si Mihai Pognejer.

Principalii competitori ai Baneasa Bucuresti pe piata pastelor fainoase sunt Pambac Bacau, Pangran Resita, European Food, Boromir Ind si Arnos Oradea.

stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO