Investitorul elen Ioannis Papalekas a adunat şapte proiecte imobiliare din Bucureşti într-un vehicul de investiţii pe care l-a listat pe piaţa secundară de la Londra, ignorând Bursa de la Bucureşti.
Ioannis Papalekas, 37 de ani, unul dintre cei mai puternici dar şi discreţi investitori din imobiliarele româneşti, cu care nu există nicio imagine în presă, a reuşit să iasă cu o companie în care a adunat şapte proiecte imobiliare pe bursa de la Londra, ignorând bursa românească, unde de cinci ani nu a fost nicio ofertă publică iniţială.
„Nu am auzit de Papalekas, nu m-am întâlnit cu el“, a spus ieri Valentin Ionescu, fost şef al bursei în perioada septembrie 2010 şi octombrie 2011, actual consilier în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Nici Lucian Anghel, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Bursei din februarie 2012 încoace, nu s-a întâlnit niciodată cu Papalekas pentru a-l convinge să se listeze în România. Anghel nu a comentat ieri listarea lui Papalekas la Londra. Pe de altă parte, toţi jucătorii de pe piaţa bursieră se plâng de lipsa investitorilor şi a companiilor listate pe bursa românească.
Proiectele includ două clădiri de birouri, turnul Tower Center din Piaţa Victoriei din Capitală şi City Offices (fostul City Mall), două blocuri de câte 300 de locuinţe - complexul UpGround, un proiect logistic în Timişoara şi trei terenuri în nordul Bucureştiului unde se vor ridica clădiri de birouri.
Listarea a presupus crearea acestei noi companii, Globalworth (GWI simbol bursier la Londra), care va cumpăra cele şapte proiecte de la Papalekas. Au fost interesaţi de ofertă, în numele clienţilor lor, elveţienii de la Union Bancaire Privee (cu o cotă de 24,82%) şi Pictet & Cie, Banquiers (7,74%), maghiarii de la FINEXT Fund Management (3,73%) sau grupul israelian Migdal Stock Exchange Services (27,95%). Primele două sunt bănci private de investiţii cu tradiţie de 200 de ani unde îşi ţin banii cei mai bogaţi oameni din lume.
Papalekas a subscris şi el la această ofertă, astfel că a rămas cu o participaţie de 28% în Globalworth. Practic, a fost vorba de o cedare a 72% din acţiunile Globalworth.
Ulterior, Globalworth intenţionează să dezvolte anumite proiecte, precum Bucharest One, turnul de birouri cu 23 de etaje pe care investitorul grec vrea să îl ridice până în 2015 pe terenul situat între Calea Floreasca şi strada Barbu Văcărescu, în dreptul Pasajului Pipera, unde recent a demolat fostul showroom auto Porsche Aviaţiei.
Cum a reuşit grecul să îi convingă pe investitori să îi dea bani pe mână într-o piaţă imobiliară din care majoritatea jucătorilor străini au fugit în ultimii cinci ani? „Directorii consideră că piaţa din România, în special, oferă proprietăţi imobiliare atractive pe termen mediu şi lung“, se arată în prospectul de listare de 400 de pagini realizat de Globalworth alături de consultanţii Ernst & Young, avocaţii de la NNDKP (Nestor) şi firmele de consultanţă imobiliară The Advisers Knight Frank şi Coldwell Banker.
Profilul lui Ioannis Papalekas, investitorul fără chip
- are 37 de ani.
- este activ în România de 12 ani.
- vorbeşte patru limbi: engleză, franceză, română şi greacă.
- A studiat imobiliare, management şi inginerie la Universităţile Middlesex şi City din Londra şi University of Wolverhampton din Anglia.
- Cel mai important proiect dezvoltat pe piaţa locală este complexul UpGround, format din două blocuri cu apartamente şi două clădiri de birouri.
Citiţi mai multe detalii pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.07.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels