Companii

Plus de aproape 50% pentru vanzarile Ford in aprilie

10.05.2005, 19:22 18

Compania Romcar, reprezentantul producatorului american Ford pe piata locala, si-a majorat cu aproape 50% vanzarile in luna aprilie a acestui an fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Pe langa modelul Focus, recunoscut in mod traditional ca cel mai bine vandut model Ford pe piata europeana, dar si pe cea romaneasca, o evolutie importanta a inregistrat-o modelul Ford Fiesta, potrivit noului director de vanzari Ford, Teodor Brusalis. El a luat locul lui Catalin Gavra, actualul sef al Romcar, care a preluat la randul sau locul lui Viorel Niculescu, fostul director general al companiei.

Cu aproape 580 de masini vandute, luna aprilie este a doua din istoria importatorului Romcar, fiind depasita din acest punct de vedere doar de luna decembrie a anului trecut.

Noul Ford Focus (164 de masini vandute), Ford Fiesta (138 de unitati vandute) si modelul utilitar Ford Transit sunt in continuare cele mai bine vandute modele ale producatorului Ford pe piata locala.

Vanzarile marcii americane pe piata locala ar trebui sa depaseasca in acest an 6.000 de unitati, obiectiv anuntat la inceputul acestui an chiar de catre vicepresedintele Ford in Europa, Ingvar Sviggum.

El spunea la momentul respectiv ca ritmul de crestere ar trebui sa se mentina si la nivelul anilor urmatori, Ford urmand sa depaseasca nivelul anual de 10.000 de masini vandute la orizontul anului 2008.

Prin atingerea obiectivului de vanzari de masini noi stabilit Romcar va ajunge, prin includerea activitatilor post-vanzare si a vanzarilor de masini second hand, la afaceri de 100 de milioane de euro.

Cele 6.000 de automobile Ford estimate a fi vandute in acest an ar reprezenta o crestere de peste 25% fata de anul precedent. La sfarsitul anului este insa posibil ca acest obiectiv sa fie depasit, avand in vedere ca dupa primele trei luni ale anului cresterea vanzarilor de masini a ajuns la aproximativ 70% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Cresterea pietei este mult peste estimarile analistilor, care vizau un nivel de crestere de 10-15% fata de anul 2004, considerat a fi cel mai bun an al pietei auto de dupa revolutie.

Romcar face parte din cadrul diviziei auto a grupului de firme detinut de omul de afaceri Ion Tiriac. Alaturi de Romcar, Tiriac Auto coordoneaza activitatea altor patru importatori de autovehicule - AutoRom, M Car Trading, Premium Auto si Hyundai Auto Romania, care reprezinta pe piata romaneasca zece marci de autovehicule - Mercedes, Smart, Chrysler, Jeep, Mitsubishi, Ford, Mazda, Jaguar, Land Rover si Hyundai. Cifra de afaceri estimata pentru anul trecut de Tiriac Auto era de 320 de milioane de euro, aceasta urmand sa creasca in acest an la 430 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO