Companii

Premierul Viorica Dăncilă: „Sunt banii pentru salarii şi pensii. Chiar aş ruga pe toată lumea să nu mai scoată în spaţiu public asemenea lucruri”

Premierul Viorica Dăncilă: „Sunt banii pentru salarii...

Autor: Roana Rotaru

30.05.2018, 15:27 482

Premierul Viorica Dăncilă susţine că în bugetul statului sunt prevăzuţi bani pentru plata salariilor şi a pensiilor pănă la sfârşitul anului, contrar îngrijorărilor exprimate de preşedintele României, Klaus Iohannis.

„Avem o lege a bugetului care a fost adoptată în Parlament, promulgată de preşedintele României, am prevăzut acolo toate creşterile salariale, deci nu sunt motive de îngrijorare.Chiar aş ruga pe toată lumea să nu mai scoată în spaţiu public asemenea lucruri, pentru că aceste lucruri creeaeză îngrijorare şi nu cred că e cazul să îngrijorăm oamenii că nu îşi primesc pensia sau salariul. Sunt banii de salarii şi pensii. Nu văd de unde această îngrijorarea a preşedintelui Iohannis”, a spus Viorica Dăncilă, prezentă la un eveniment destinat punerii în funcţiune a unei staţii de irigare în judeţul Vrancea, de pe canalul Siret-Bărăgan.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut zilele trecute Executivul trebuie să explice dacă mai are sau nu bani pentru pensii şi salarii până la finalul anului.

Totodată, senatorul PNL, Florin Cîţu, a afirmat că actualul buget nu are incluşi banii pentru pensii şi salarii, că Guvernul trăieşte pe datorie, împrumutându-se lunar pentru a plăti cheltuielile actuale ale ţării.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO