Companii

Producatorul Angelli mizeaza pe export

17.10.2005, 15:44 28

Astese Production, producator si distribuitor pe piata romaneasca a vinurilor spumante Angelli, si-a stabilit ca strategie patrunderea pe pietele vestice, astfel ca a inceput sa exporte in Grecia si se pregateste pentru Elvetia.

"Pe piata greceasca exportam in mod constant, in timp ce in Elvetia suntem in etapa de finalizare a contractelor. Este destul de dificil sa patrunzi pe pietele externe, deoarece ne confruntam, pe de o parte, cu un deficit de imagine al produselor romanesti, iar, pe de alta parte, concuram cu produse mult mai ieftine decat ale noastre si care au deja un loc pe piata", a declarat Marius Obritenschi, directorul de marketing al companiei. Acesta nu a dorit sa dezvaluie valoarea exporturilor realizate, mentionand ca, deocamdata, sumele nu sunt semnificative.

Aceasta este prima "iesire" consistenta a companiei pe pietele externe, pana in prezent Astese Production livrand doar sporadic produse in Serbia.

Potrivit oficialilor companiei, capacitatea de productie este de peste 25 de milioane de sticle anual. "Momentan producem sub capacitate, deoarece consumul intern este mult sub potentialul de productie. O solutie la aceasta problema ar fi si marirea ponderii exportului", a mai declarat Obritenschi.

Compania a inregistrat pe primele sase luni ale anului o crestere de 5% a cifrei de afaceri fata de aceeasi perioada din 2004. "Cresterea pe primul semestru nu este foarte mare, insa a doua parte a anului este perioada in care inregistram cele mai importante vanzari", a mai spus reprezentantul firmei.

Anul trecut, Astese a avut o cifra de afaceri de peste 11 milioane de euro, in crestere cu 10% fata de 2003, iar oficialii firmei estimeaza ca ritmul de crestere se va pastra si in acest an.

"Compania noastra este intr-un continuu proces de dezvoltare. Intentionam sa extindem actuala capacitate de productie si de asemenea vom mai investi si in resursele umane", a mai declarat Obritenschi. Potrivit acestuia, compania va aloca anul acesta peste un milion de euro pentru publicitate.

Compania Astese a fost preluata in 2003 de concernul german Henkell & Sohnlein, unul dintre cei mai importanti producatori de vin spumant din lume, astfel ca portofoliul de produse urmeaza sa fie completat de marci de vin spumant ale companiilor internationale din grup. Pe langa produsele cunoscute, incepand cu 2004, portofoliul de produse al firmei Astese a fost imbunatatit cu cateva marci noi.

"Am lansat pe piata romaneasca marcile germane de vin spumant Henkell Trocken, Sohnlein Brilliant, Deinhart, Ruttgers, precum si marca franceza de sampanie Alfred Gratien. Marcile unguresti de vin spumant Torley Charmant Doux, Torley Talisman, Torley Rose au fost de asemenea introduse de noi pe piata din Romania", a mai spus Marius Obritenschi.

Oficialii societatii estimeaza o cota de piata de peste 50% pentru vinurile spumante, iar principalul competitor pe segmentul de vinuri spumante este Karom Drinks, producatorul marcii Faber si Zarea in Romania. transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO