Companii

Producţia de oţel a României a crescut în aprilie cu 2,3%, la 340.000 de tone

Producţia de oţel a României a crescut în aprilie cu 2,3%, la 340.000 de tone

Autor: Marius Oncu

23.05.2011, 19:31 148

Producţia de oţel a României a crescut în aprilie cu 2,3%, de la332.000 de tone anul trecut la 340.000 de tone în acest an, în timpce Uniunea Europeană (UE) a înregistrat un avans de 2,2%, de la15,4 milioane de tone la 15,8 milioane de tone, potrivit AsociaţieiMondiale a Oţelului.

La nivel global, producţia de oţel a urcat cu 5%, de la 120,9milioane de tone la 126,9 milioane de tone.

China, care asigură aproape jumătate din volumul de oţel livratpe piaţa mondială, a înregistrat o creştere de 7,1% în aprilie, la59 milioane de tone. Japonia a consemnat o scădere de 6,3%, la 8,4milioane de tone.

Germania, cel mai mare producător din UE, a raportat un declinde 1,7%, la 3,8 milioane de tone.

În primele patru luni ale anului, România a produs 1,3 milioanede tone de oţel, cu 11,3% mai mult faţă de 1,17 milioane de tone înianuarie-aprilie anul trecut. UE a avut o creştere de 5,7% la patruluni, de la 58,1 milioane de tone la 61,4 milioane de tone.

În regiune, România a depăşit Grecia (170.000 tone în aprilie şi678.000 tone în primele patru luni), Ungaria (143.000 tone -550.000 tone) şi Bulgaria (75.000 tone - 282.000 tone), dar s-asituat în urma Poloniei (800.000 tone - 2,85 milioane tone), Cehiei(461.000 tone - 1,88 milioane tone) şi Slovacia (350.000 tone - 1,5milioane de tone).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO