Companii

Qatar Airways zboara din Bucuresti in 2008

19.02.2007, 20:20 32

Qatar Airways, compania nationala a statului Qatar, va opera primele curse directe Bucuresti - Doha pana la sfarsitul lui 2008, insa in aproximativ o luna romanii vor putea zbura cu operatorul aerian Qatar in destinatii din Asia, Orientul Mijlociu, Oceanul Indian si Africa prin hub-urile Atena si Istanbul.
"Pasagerii vor putea zbura pana la Istanbul sau Atena cu un alt operator aerian, de unde vor zbura cu Qatar Airways in Doha (capitala Emiraului Qatar), iar din Doha spre alte destinatii. Vom pune la dipozitia turistilor romani aproximativ 70 de destinatii", a spus Marius Mihulin, directorul agentei Atlantic Tour, care reprezinta Qatar in Romania incepand din toamna anului trecut.
Pana la Atena sau Istanbul, calatorii vor zbura cu TAROM, Olimpic Airways sau Turkish Airlines.
Dupa cum au afirmat reprezentantii TAROM, nu va fi vorba de niste acorduri speciale intre Qatar si ei, ci de acordurile clasice precum cele interline (de recunoastere a biletelor).
Pana la data implementarii sistemului de vanzare a biletelor Qatar, calatorii nu pot beneficia de tarifele directe ale companiei. Biletele pentru aceste curse vor putea fi vandute in aproximativ o luna. Atlantic Tour va emite bilete in special pentru agentiile non-IATA si pentru clientii persoane fizice. Agentiile IATA vor distribui si ele bilete pe aceste destinatii.
Qatar Airways este unul din cei mai mari operatori din lume, transportand in anul fiscal 2005/2006 6,3 milioane de pasageri, potrivit informatiilor furnizate de site-ul companiei. In acelasi timp operatorul aerian si-a propus sa transporte peste 8 milioane de pasageri in anul fiscal 2006/2007. Din iunie anul acesta si Delta Airlines va intra in Romania, iar pentru urmatorii ani mai multi operatori si-au anuntat intentia de a opera zboruri de pe aeroporturile din tara. Printre acestia se numara Easy Jet, Ryan Air, Air Berlin, German Wings (operator care apartine companiei aeriene Lufthansa - Germania).
Pe piata aeriana din Romania opereaza mai multe companii aeriene de linie regulata precum British Airways, KLM, Austrian Airlines, SWISS, TAROM, Carpatair, Tiriac Air, Air France sau Lufthansa. Totodata a aparut o concurenta din ce in ce mai intensa din partea operatorilor low-cost precum Blue Air, Wizz Air, MyAir sau Sky Europe.
Piata aeriana din Romania este una dintre cele mai dinamice din Europa, avand o crestere medie a numarului de pasageri de 8% numai pe companiile de linie regulata. Acest fapt va determina din ce in ce mai multi operatori sa fie interesati sa intre pe piata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO