Retail&Agrobusiness

Pulsul mallurilor din inima Capitalei înainte de sărbători. Consumatorii au apetit de shopping, dar nu au bani

Pulsul mallurilor din inima Capitalei înainte de...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

25.12.2015, 12:00 1514

Luna decembrie, sinonimă cu forfota căutării de cadouri, este de departe cea mai bună din an pentru comerţ, contribuind cu până la 30% din încasările anuale în cazul retailerilor de jucării sau electroIT şi cu 13-17% pentru jucătorii din modă. Astfel, ultima lună din an reprezintă pentru comercianţii de alimente, modă, electroIT, cosmetice, mobilă sau jucării un business de circa 2-2,3 mld. euro, potrivit estimărilor ZF.

„Pentru noi, decembrie înseamnă o lună de agitaţie, o lună când numărul de vizitatori se dublează, iar numărul zilnic de clienţi este de ordinul sutelor pentru fiecare magazin în parte. Decembrie ajunge să reprezinte şi peste 15% din încasările anuale”, spune un executiv din industria de modă locală.

Astfel, decembie instalează din nou agitaţia în marile centre comerciale din Bucureşti, făcând ca încasările magazinelor să crească semnificativ, comparativ cu restul anului. Este de ajuns ca mallurile să se împodobească de sărbătoare, să schimbe muzica obişnuită cu cele mai cunoscute colinde reorchestrate, să posteze în vitrine afişele cu oferte, promoţii şi reduceri, pentru ca românii să se îndrepte către ceea ce ei consideră că ar fi cele mai bune idei de cadouri. De departe, momentele-cheie pentru cumpărături sunt zilele de weekend şi serile din timpul săptămânii, când cumpărătorii cuprinşi de euforia Crăciunului vin în număr tot mai mare.

Complexul Unirii şi Bucureşti Mall, cunoscut şi ca Mall Vitan – cel mai vechi centru comercial din România, sunt două dintre cele mai căutate destinaţii de shopping din zona centrală a Capitalei, avantajate de poziţia favorabilă. Vadul comercial mai bun pentru zona Unirii, care beneficiază şi de accesul rapid la staţia de metrou, atrage zilnic câteva zeci de mii de oameni. De la parter până la etajele superioare, oamenii se îngrămădesc să aleagă din oferta de produse, fără a ignora reducerile speciale de sărbători, ba chiar dimpotrivă.

Un cuplu de tineri caută de zor obiecte de decor pentru locuinţă printre rafturile magazinului H&M Home şi calculează cu atenţie valoarea la care se ridică achiziţiile. “Bugetul pentru cadouri e mai mic anul acesta decât în anii trecuţi. Ne orientăm spre nevoile persoanei căreia îi facem cadoul respectiv. Contează preţul, încercăm să căutăm oferte. Nu avem un plafon de buget, dar trebuie să fie preţuri rezonabile”, spune cea care chibzuieşte banii disponibili pentru daruri.

Unii români aleg să cumpere obiecte de decor, alţii preferă cosmeticele sau hainele. Există şi cei care aleg bijuteriile. Pentru fiecare, bugetul este însă diferit.

Gabriela Gimbăşanu spune că bugetul ei de sărbători este mai mare anul acesta, în contextul în care după absolvirea facultăţii are deja un job. “În principiu, bugetul pentru cadouri a mai crescut faţă de alţi ani. În perioada sărbătorilor, am tendinţa să cheltui din ce în ce mai mult, uneori chiar şi peste bugetul stabilit. Mă orientez spre haine, pentru că sunt mai utile decât alte lucruri care nu au efectul scontat, aşa că o hăinuţă e totdeauna binevenită. Important e să fie o chestie drăguţă pe care s-o poarte şi să-i fie utilă, nu contează neapărat reducerile. Limita de buget pentru cadouri anul acesta este undeva la 600-800 de lei. Mă orientez în funcţie de ce găsesc în magazin, nu-mi fac o listă de acasă. Dacă îmi place ceva, cumpăr”, mărturiseşte tânăra.

Nici pentru alţi cumpărători preţul nu este o piedică, mai ales dacă vor să facă o surpriză cuiva drag. Scotocind printre hainele de pe rafturi, o clientă spune că obişnuieşte să se gândească ce anume îşi doreşte persoana căreia îi face cadoul şi că, în general, alege ceva util. “N-am ţinut cont de buget. Dacă mi-a plăcut ceva, am luat. Atâta timp cât îmi place ceva, nu contează de unde cumpăr, nu merg cu eticheta pe stradă”, povesteşte femeia, care a ţinut să adauge că, pentru ea, cumpărăturile pentru sărbători abia au început. Ea nu a oferit însă detalii privind bugetul pentru că, după cum spune, nu şi-a stabilit un plafon.

Nu doar clienţii privesc decembrie ca pe un motiv de sărbătoare, ci şi comercianţii care văd magazinele pline şi cozi de zeci de persoane la casele de marcat. Cei mai mulţi se bazează pe această perioadă a anului pentru a-şi rotunji încasările anuale. În modă spre exemplu, încasările ajung să reprezinte 13-18%. Pentru retailerii de jucării, urcă spre 30%.

Un angajat în magazinul Zara din Unirii, raionul pentru bărbaţi, spune că nivelul încasărilor din decembrie este comparabil cu cel din perioada Paştelui. “Luna decembrie este bună ca vânzări. Încă de la jumătatea lunii noiembrie creşte puţin nivelul. Comparativ cu alţi ani, raportat la luna decembrie, suntem în creştere. De la an la an, în decembrie, avem un plus de la 2% până la 15%.” Magazinul Zara de la parterul centrului comercial Unirea Shopping Center este unul dintre cele mai bune ca încasări din acest centru comercial. Alături de el, în topul vânzărilor, se află magazinul suedezilor de la H&M, cu încasări anuale de 13-15 mil. euro cu TVA, potrivit estimărilor ZF. În condiţiile în care hainele şi accesoriile sunt printre cele mai căutate cadouri de sărbători, cele două magazine au zilnic sute de clienţi care îşi aşteaptă cuminţi rândul la casă.

Între hainele pentru bărbaţi cele mai căutate în această perioadă, se regăsesc jachetele scurte, de tip aviator, jachetele tip “bomber”, cu gulerul rotund sus, strâmte jos, în talie, şi cu manşetă la mâneci, iar în materie de culori, sunt vizate articolele maro, burgundy, kaki, camel, bej şi bleumarin, spun reprezentanţii magazinelor de profil.

În magazinul Mango din Mall Vitan, un alt nume important pe piaţa vestimentară, 60-70% dintre clienţi se îndreaptă, conform declaraţiilor angajaţilor, către oferte şi reduceri care să le dea impresia că au făcut, totuşi, economie în buget, în acest sezon al cumpărăturilor şi al cadourilor în numele lui Moş Crăciun. “Încasările sunt mai mari faţă de lunile trecute, pentru că suntem înaintea sărbătorilor. Cel mai mult vindem rochii de ocazie şi pulovere groase de iarnă. Ca sumă medie, oamenii care vin aici cheltuie cam 400-500 de lei, la o şedinţă de cumpărături”, estimează un comerciant din Mango.

Media coboară la 150 de lei per cumpărător în magazinul Koton, potrivit constatărilor vânzătorilor din Bucureşti Mall, amplasat în cartierul Vitan, iar cea mai mare parte a sumei este alocată pentru cadouri.

Frecvenţa cumpărătorilor depinde mult de momentul zilei şi al săptămânii, astfel că există intervale când magazinul este gol şi altele când clienţii abia au loc să strecoare unii printre alţii. 

Cu o existenţă de peste 15 ani, Bucureşti Mall este deţinut de grupul turc Anchor Grup, alături de Plaza România. În 2014, Bucureşti Mall a fost vizitat de 11 milioane de oameni, în timp ce în Plaza România au mers 9 milioane de vizitatori, potrivit datelor transmise anterior de companie. Bucureşti Mall a generat anul trecut venituri din exploatare (chirii) de circa 51,9 milioane de lei (11,7 mil. euro). În acelaşi an, mallul Unirea Shopping Center a avut afaceri de 77 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO