Companii

Retailerul de mobila KIKA ia 50 mil. euro pentru trei magazine

30.08.2007, 18:11 16

Retailerul austriac de mobilier si decoratiuni interioare KIKA a contractat finantari in valoare de 50 mil. euro de la Immoconsult, divizia de leasing imobiliar a Investkredit Bank, pentru constructia a trei magazine in Romania.
"Compania de leasing imobiliar Immoconsult a semnat in prima jumatate a anului contracte privind acordarea de finantari care totalizeaza 108 milioane de euro. Printre cele mai mari finantari se numara cea acordata pentru trei noi magazine de mobila KIKA in Romania, in valoare de 50 milioane de euro", se arata in raportul financiar semestrial al Investkredit Bank, parte a grupului Volksbank.
Reprezentantii KIKA au confirmat pentru ZF faptul ca cele 50 mil. euro contractate urmeaza sa finanteze trei magazine in Romania. Primul urmeaza sa fie deschis in toamna anului 2008, pentru ca alte doua vor fi finalizate in primavara lui 2009. Totodata reprezentantii companiei au precizat ca politica de expansiune va continua cu alte locatii.
In 2006, KIKA a avut la dispozitie 120 mil. euro pentru extinderea in Europa Centrala si de Est. Intr-o noua unitate deschisa in Cehia, spre exemplu, investitia a fost de aproximativ 30 mil. euro, potrivit datelor publicatiei Czech Business Weekly.
Prima unitate KIKA de pe piata locala ar urma sa fie deschisa anul viitor in cadrul parcului de retail dezvoltat de compania belgiana Liebrecht & wooD pe Autostrada Bucuresti-Pitesti, si va avea o suprafata de 13.000 de metri patrati. KIKA a anuntat ca va angaja pana la deschiderea primului sau magazin de pe piata locala intre 200 si 300 de oameni.
Potrivit unor declaratii anterioare ale reprezentantilor KIKA, Romania este de mai multi ani in atentia companiei, strategia austriecilor fiind de asteptare a maturizarii pietei si de stabilitate economica si politica.
Conceptul locatiilor KIKA presupune suprafete mari, in medie de 20.000 de metri patrati si produse din toate categoriile de pret, dar in general accesibile. KIKA opreaza peste 30 de unitati in Austria, insa detine magazine si in Cehia, Slovacia, Croatia si Ungaria.
Concurenta pe piata locala de mobila devine in aceste conditii mai acerba, in conditiile in care gigantul suedez IKEA a anuntat de asemenea planuri pentru deschiderea mai multor unitati in Romania. IKEA a deschis in acest an primul sau magazin, in Zona Comerciala Baneasa in urma unei investitii de 25 mil. euro. In ceea ce priveste veniturile pe care IKEA le va realiza in Romania, estimarile ar putea fi ridicate la peste 60 mil. euro.
Piata de mobila a atins anul trecut 977,3 mil. euro, comparativ cu 864,4 mil. euro in 2005. In prima jumatate a acestui an, cresterea pietei de mobila a fost de 30%, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO