Companii

Romgaz: prima scadere a veniturilor dupa ani de cresteri

18.12.2008, 17:55 23

Producatorul de gaze Romgaz Medias, cea mai valoroasa companie locala din energie, estimeaza o scadere a veniturilor de circa 2-3% anul viitor, pana la un nivel de circa 3,85 mld. lei (1,069 mld. euro), dupa mai multi ani de crestere sustinuta.

Reprezentantii companiei nu pun aceasta scadere pe fondul crizei financiare, ci spun ca este o urmare a declinului productiei.
Veniturile Romgaz nu au mai inregistrat o scadere a veniturilor in lei din 2000, an in care compania a fost reorganizata, din ea fiind desprinse Transgaz si cele doua mari companii de distributie si furnizare a gazelor naturale, Distrigaz Sud si fostul Distrigaz Nord.
Romgaz, impreuna cu Petrom, asigura circa 65% din consumul national de gaze naturale anual, in cote relativ egale, restul fiind reprezentat de importuri exclusiv din Rusia.
Romgaz este compania care a inregistrat anul acesta o crestere semnificativa a valorii de piata in contextul ascensiunii fara precedent a barilului de petrol, valoarea producatorului de gaze ajungand in 2008 la 3,7 mld. euro de la 2,9 mld. euro, potrivit calculelor ZF realizate impreuna cu casa de investitii Capital Partners.
"De abia am finalizat bugetul pentru anul viitor si acum asteptam aprobarea actionarului majoritar (Ministerul Economiei si Finantelor - n.r.). Nu sunt schimbari majore fata de anul acesta, dar estimam o reducere a veniturilor de circa 2-3% fata de ceea ce ne-am propus in 2008 si vom incerca sa mentinem restul indicatorilor financiari la un nivel similar celui prognozat pentru anul acesta", a explicat Francisc Toth, directorul general al producatorului de gaze naturale.
Toth spune ca scaderea veniturilor nu este cauzata de criza si nici de o diminuare a consumului, ci de o scadere a productiei.
"Nu este vorba de criza, iar pentru anul viitor previzionam acelasi consum ca anul acesta. Scaderea va veni din declinul natural al productiei", explica reprezentantul producatorului de gaze.
Reprezentantii companiei au precizat recent ca diminuarea consumului din segmentul industrial nu va afecta livrarile Romgaz, compania avand optiunea de a importa mai putine gaze din Rusia si de a folosi mai multe din productia locala. Astfel Romgaz isi pastreaza la acelasi nivel livrarile din productia interna.
Potrivit reprezentantulului Romgaz, compania nu va face concedieri in perioada urmatoare, dar va incerca sa-si reduca anumite bugete de cheltuieli.
"Nu luam in calcul deocamdata diminuarea personalului, dar vom incerca sa ne reducem cat mai mult cheltuielile", a mai spus Toth. La sfarsitul anului trecut, compania avea un numar de 5.635 de angajati.
Pentru sfarsitul acestui an, producatorul de gaze naturale estimeaza o cifra de afaceri de 3,58 miliarde de lei (976,5 milioane de euro), in crestere cu 10% comparativ cu rezultatul de anul trecut, cand compania a raportat o cifra de afaceri de 3,27 mld. lei (980 de milioane de euro).
In ceea ce priveste profitul net, estimarile companiei prevedeau pentru sfarsitul acestui an un castig de 664,1 milioane de lei (180,9 milioane de euro), in crestere cu 26% fata de profitul net obtinut in 2007 care a avut o valoare de 509,5 mil. lei (152,6 mil. euro).
Anul acesta Romgaz a participat la mai multe intalniri cu gigantul Gazprom, impreuna cu Transgaz, discutiile vizand atat partea de inmagazinare a gazelor naturale, importul de gaze, cat si posibilitatea includerii Romaniei pe harta gazoductului South Stream, proiect realizat la initiativa Gazprom, considerat in multe cazuri concurent direct al gazoductului Nabucco, proiect care beneficiaza de sprijinul Uniunii Europene.
Compania intentioneaza sa devina activa si pe segmentul producerii de energie electrica, Romgaz participand in acest sens la licitatia organizata de Electrocentrale Bucuresti privind construirea unui grup nou pe platforma centralei de la Fantanele, judetul Mures.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO