Companii

Şapte noi furnizori s-au instalat la Ford Craiova

Autor: Bogdan Alecu

23.11.2010, 12:34 364

Numărul de furnizori prezenţi pe platforma industrială Ford dela Craiova a ajuns la şapte la finele lunii noiembrie, în creşterefa]ă de trei la mijlocul acestui an potrivit declaraţiilor luiDionisio Campos, preşedintele Ford România în cadrul conferinţeiAuto România.

"În prezent avem şapte furnizori în cadrul uzinei, alţii care seaflă pe platform industrială din Craiova, la o distanţă de 2 km şifurnizori care se află la 300 km depărtare", a spus Campos.

Cele mai apropiate parcuri industriale unde deja existafurnizori sunt la Slatina, unde Pirelli produce anvelope, Piteşti,unde activitatea este concentrată pe Dacia şi la Timişoara, precumContinental.

Una din principalele probleme cu care preşedintele Ford Româniase aşteaptă că se va confrunta este infrastructura Craiovei care nuva face faţă.

"Avem nevoie urgent de o şosea de centură pentru oraş altfelriscăm prăbuşirea infrastructurii locale. La capacitate maximăuzina va produce 300.000 de maşini anual iar acest lucru înseamnăcă pe poarta uzinei va intra şi ieşi câte un camion la fiecarecinci minute 24 de ore din 24", a declarant Dionisio di Campos.

La finele anului viitor Ford România va lansa în producţie noulmodel de clasă mică, cunoscut sub numele de B-Max. Alături deTransit Connect cele două modele vor avea o producţie cumulată depeste 200.000 de maşini după 2013.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO