Companii

Semnatura prezidentiala pentru innoirea flotei Tarom

24.07.2000, 00:00 19



Presedintele Romaniei Emil Constantinescu a promulgat legea pentru aprobarea ordonantei care ratifica un contract de finantare intre Romania si Banca Europeana de Investitii (BEI) si Tarom in valoare de 40 de milioane de euro, pentru finantarea proiectului de reinnoire a flotei companiei. Acest proiect face parte din strategia pe termen mediu a companiei si are in vedere achizitionarea a cinci aeronave ATR 42-500, echipate cu motoare Pratt & Whitney Canada PW 127 C, in scopul inlocuirii tuturor navelor AN 24 existente si pentru a asigura aprovizionarea cu piese de schimb originale (motoare, instrumente speciale etc.). In plus, ar putea fi reabilitat si hangarul de intretinere al TAROM (inclusiv echipamentul) din Aeroportul Bucuresti-Otopeni. De asemenea, seful statului a mai promulgat legea pentru ratificarea Acordului romano-polonez privind transporturile aeriene civile, semnat anul trecut la Varsovia. Acordul prevede in principal ca fiecare parte contractanta acorda companiilor aeriene desemnate dreptul de a survola, fara aterizare, teritoriul celeilalte parti si de a face escale necomerciale pe teritoriul celeilalte parti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO