Companii

Sima, Accenture: Nu ne putem face planuri pe termen lung datorita instabilitatii economice

Sima, Accenture: Nu ne putem face planuri pe termen lung datorita instabilitatii economice

Aurelian Sima, seful diviziei de BPO a Accenture: Luand un exemplu pur matematic, pe mine ma intereseaza mai putin daca TVA este 10%, 30% sau 100%, ori daca impozitul pe salarii este de 100% sau 200%. Ma intereseaza mai mult sa stiu cat e, pentru a-mi putea face calcule si planuri pe termen mediu si lung.

12.02.2008, 14:29 144

Previziunile macroeconomice contradictorii si modificarile legislative frecvente afecteaza increderea investitorilor si scad sansele acestora de a face previziuni pe termen mediu si lung, este de parere Aurelian Sima, care conduce operatiunile locale de BPO ale americanilor de la Accenture.
"Stabilitatea mediului de business este primul indicator la care se uita un investitor in momentul in care ia in considerare o potentiala investitie. Luand un exemplu pur matematic, pe mine ma intereseaza mai putin daca TVA este 10%, 30% sau 100%, ori daca impozitul pe salarii este de 100% sau 200%. Ma intereseaza mai mult sa stiu cat e, pentru a-mi putea face calcule si planuri pe termen mediu si lung", spune Sima.
Una dintre cele mai recente modificari legislative este cea privind eliminarea plafonului de contributie la nivelul aferent pentru cinci salarii medii brute pe economie, care afecteaza salariile angajatilor care castiga peste 10.000 de lei pe luna (3.000 de euro) si care a intrat in vigoare anul trecut.
Pe langa modificarile legislative, lipsa de predictibilitate a indicatorilor macroeconomici este o alta dificultate cu care se confrunta investitorii prezenti pe piata locala.
"Daca la jumatatea anului trecut puteam spune ca avantajul economiei romanesti este predictibilitatea, in prezent nu mai putem afirma acest lucru. Declaratiile contradictorii privind evolutia inflatiei in acest an, spre exemplu, afecteaza businessul si increderea investitorilor", afirma seful diviziei de Business Process Outsourcing (BPO) a Accenture, companie americana de consultanta, solutii tehnologice si outsourcing cu afaceri globale de 19,7 miliarde de dolari in anul fiscal care s-a incheiat pe 31 august 2007.
Banca Nationala a Romaniei a revizuit recent in crestere prognoza de inflatie pentru 2008 la 5,9%, de la 4,3%, admitand astfel ca tinta de inflatie stabilita pentru acest an, de 3,8%, este compromisa. Bugetele salariale sunt cele mai afectate de volatilitatea previziunilor privind indicatorii macroeconomici.
Declaratiile contradictorii ale autoritatilor provoaca instabilitate si o anumita stare de nervozitate in mediul privat. Seful operatiunilor de outsourcing ale Accenture pe piata locala mai adauga ca increderea investitorilor va creste pe masura ce previziunile autoritatilor vor fi mai coerente si mai apropiate de realitate. "Cata vreme nu va exista un cadru deschis de discutie la care sa participe reprezentanti ai Guvernului si ai companiilor, care sa stabileasca incotro merge piata, vor exista disconexiuni", spune Sima, dand ca exemplu diferentele intre ceea ce ofera invatamantul romanesc si ceea ce cere piata la nivel de forta de munca.
Sima subliniaza ca o alta problema este lipsa de sustinere a marilor angajatori de catre autoritati. "Noi ne-am facut temele inainte sa venim pe piata, insa orice crestere a businessului trebuie sustinuta de ceea ce gasim in piata la momentul respectiv", afirma el.
Accenture are peste 280 de angajati in Bucuresti, iar pe termen mediu si lung compania intentioneaza sa ajunga la 2.000 de angajati. Divizia de BPO a americanilor are patru linii de business: resurse umane, financiar, procurement-logistica si asigurari. Accenture mai are pe piata locala o divizie de consultanta si una de dezvoltare si mentenanta software.
Procesele de BPO se refera la externalizarea acelor parti ale businessului care nu au functie de baza in companie. Angajatorii din BPO, printre care se numara Accenture, Genpact si TechTeam, s-au numarat printre vedetele pietei fortei de munca anii trecuti, anuntand planuri de recrutare de sute si chiar mii de oameni.
Aurelian Sima (46 de ani), care a condus timp de sapte ani businessul Motorola la nivel local, a fost recrutat anul trecut de Accenture pentru a coordona operatiunile centrului de BPO din Bucuresti. Sima l-a inlocuit in luna iulie la sefia diviziei de outsourcing pe britanicul Alasdair Glen, care a condus divizia de BPO de la infiintarea acesteia in 2006. In acest moment, in divizia de BPO de la Bucuresti nu lucreaza niciun expatriat.
In prezent, divizia de BPO a Accenture nu are niciun client roman. "Exista contacte cu potentiali clienti de pe piata locala si se pare ca exista deschidere din partea acestora pentru servicii de outsourcing. Implicarea in outsourcing trebuie sa fie profitabila pentru ambele parti.
O companie trebuie sa aiba valori sau volume mari pentru a apela la astfel de servicii (outsourcing - n.r.), iar companiile mari sunt in continuare multinationalele.
Accenture este listata pe bursa din New York, iar seful centrului de BPO din Romania spune ca nu exista deocamdata discutii pentru listarea pe bursa de la Bucuresti.

Accenture se muta din nord in vest
Divizia de Business Process Outsourcing (BPO) si cea de dezvoltare si mentenanta software a Accenture vor fi relocate intr-un nou sediu, situat in parcul de afaceri West Gate, dezvoltat in zona de vest a Bucurestiului. Pana in prezent, angajatii Accenture au ocupat un etaj din Iride Business Park. Aurelian Sima, seful diviziei locale de BPO, afirma ca schimbarea sediului vine in contextul cresterii businessului si numarului de angajati. Accenture are in prezent peste 280 de angajati. Planurile companiei vizeaza atingerea a 2.000 de oameni pe termen mediu si lung. Daca in Iride Accenture avea inchiriati 2.000 mp, in West Gate va opera pe aproximativ 5.000 mp. "Am inchiriat doua etaje in West Gate. La primul etaj am mutat deja o parte din operatiuni. Pana in luna iunie vom muta complet activitatile de BPO si technology solutions", spune Aurelian Sima. Principalii competitori ai Accenture pe partea de BPO, respectiv Genpact si TechTeam, au sediul in Iride Business Park.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO