Companii

Suma alocată de Guvern Primăriei Tg Jiu, folosită pentru amenajarea pistei de atletism a stadionului

Autor: Andreea Unturica, Gigi Ciuncanu

05.09.2012, 19:38 172

Directorul de investiţii din cadrul Primăriei Târgu Jiu, Raul Chiriac, spune că banii au fost solicitaţi încă din primăvară, după ce clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu modernizase gazonul stadionului pe care îşi dispută meciurile.

"Au fost acele lucrări de modernizare a gazonului, care s-au încheiat de mult, dar noi am rămas să reamenajăm pista de atletism. Am făcut ce a depins de noi, dar pentru zgură nu am avut fonduri şi încă de la începutul primăverii am făcut o solicitare la Guvern în acest sens. Mă bucur dacă, în sfârşit, acum s-a aprobat pentru că asta înseamnă că vom putea finaliza lucrările până la venirea sezonului rece", a precizat Chiriac.

Guvernul a alocat, miercuri, un milion de lei pentru modernizarea stadionului municipal de fotbal din Târgu Jiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.

Decizia a fost luată în şedinţa săptămânală a Executivului.

"Prin hotărâre de guvern s-a aprobat alocarea din Fondul naţional de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului a sumei de un milion de lei către bugetul local al Municipiului Târgu-Jiu, judeţul Gorj, în vederea modernizării stadionului municipal", a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.

Întrebat de jurnaliştii acreditaţi la Palatul Victoria cum se justifică alocarea de fonduri pentru un stadion de fotbal în condiţiile în care Guvernul a tăiat bani de la investiţii importante, precum dezvoltarea liniei de metrou şi Centura Capitalei, Zaharescu a precizat că nu cunoaşte motivele exacte.

"Probabil că era o lucrare în desfăşurare. Pentru a se închide acea lucrare", şi-a exprimat el opinia.

Ulterior, Guvernul a precizat că banii au fost alocaţi pentru modernizarea pistei de atletism.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO