Tarom va suplimenta de săptămâna viitoare frecvenţa curselor pe ruta Bucureşti-Budapesta

3 feb 2012 Ziarul Financiar

Tarom va suplimenta de săptămâna viitoare frecvenţa curselor pe ruta Bucureşti-Budapesta

Foto: Catalin Abagiu

Tarom va suplimenta, din 6 februarie, frecvenţa curselor pe ruta Bucureşti-Budapesta, cu 7 zboruri săptămânale, astfel încât compania va opera 12 curse pe săptămână, după ce operatorul de stat ungar aflat în faliment Malev a oprit vineri toate zborurile.

Astfel, dacă până în prezent Tarom, companie deţinută de Ministerul Transporturilor, opera câte o cursă pe zi, de luni până vineri, frecvenţa se va dubla şi va fi introdus câte un zbor pe zi sâmbăta şi duminica.

"Azi dimineaţă (vineri, n.r.) Malev a anunţat încetarea zborurilor, iar Tarom, în încercarea de a veni în întâmpinarea pasagerilor, a suplimentat cu 7 frecvenţe cursa Bucureşti-Budapesta", a declarat consilierul pe probleme de aviaţie din Ministerul Transporturilor, Bogdan Donciu.

El a adăugat că de obicei avioanele pe această rută nu au grad de ocupare ridicat şi în funcţie de nivelul rentabilităţii pe viitor Tarom ia în calcul o eventuală ieftinire a biletelor.

După anunţul Malev, compania aeriană low-cost Ryanair a transmis că va efectua zboruri pe 26 de noi rute din Budapesta, iar Wizz Air, alt operator low-cost, a anunţat că va investi 100 milioane de dolari pentru extinderea operaţiunilor din capitala Ungariei şi că va relua zborurile pe ruta Bucureşti-Budapesta.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Tarom
, Bucuresti-Budapesta
, curse

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine