Companii

Terapia Ranbaxy si-a majorat exporturile cu 30%

28.01.2008, 17:12 31

Producatorul local de medicamente Terapia Ranbaxy a inregistrat anul trecut o crestere cu 30% a exporturilor pana la aproape 13 mil. dolari.
"Faringoseptul se vinde foarte bine in Rusia. Reprezentantele Ranbaxy au preluat fraiele exporturilor, au posibilitati si inteleg mult mai bine ca Terapia aceste piete. Este un avans pe care il asteptam si o directie de crestere pe care o vizam si in 2008 prin introducerea de produse noi la export", a spus Dragos Damian, CEO al Terapia Ranbaxy.
Brandul din portofoliu cu cele mai mari vanzari pe pietele externe a fost, ca si in 2006, Faringoseptul. Exporturile companiei vor fi dinamizate in acest an de introducerea de noi produse, in principal cele al caror transfer tehnologic urmeaza sa fie finalizat in acest an.
"Sunt zece produse in transfer de tehnologie din India in Cluj. Odata finalizat acest proces, vor fi produse aici si apoi vor fi exportate in state din fosta zona CSI, dar si in Polonia si tarile baltice", a adaugat Damian.
Productia pentru aceste medicamente urmeaza sa fie demarata in a doua jumatate a anului. "Probabil ca vom vorbi de state precum Rusia sau Ucraina, unde de obicei proiectiile de crestere sunt de 20-30%. Sunt piete extrem de dinamice, de vii si foarte competitive", a mai spus CEO-ul Terapia Ranbaxy.
Vanzarile producatorului au atins anul trecut 120 mil. dolari (87,67 mil. euro), cu 21% mai mult comparativ cu 2006. Brandurile cu cele mai mari vanzari pe piata interna au fost Aspacardin si Aspenter.
"Piata farmaceutica totala a crescut cu circa 14% in lei, in conditiile in care in 2006 avansul a fost de 20%. Insa, spre deosebire de 2006, cand cresterea a fost echilibrata, atat pentru medicamentele patentate, cat si pentru cele generice, in 2007, am vazut vazut o apreciere de numai 10% a pietei generice", a spus Damian.
El a precizat ca la nivelul anului trecut avansul medicamentelor patentate (originale) a fost de circa 17%.
Compania are programate pentru acest an 15 lansari de produse noi in special din arii precum sistemul nervos central si diabet. La Cluj, compania produce circa 170-180 de articole, care corespund la 90 de tipuri de molecule, in timp ce in cadrul facilitatilor de la Bucuresti sunt produse circa 60 de articole. Acestora se adauga alte 100 de produse din import (ale Ranbaxy).
In cadrul unitatilor de la Bucuresti, achizitionate in 2005, exista doua fluxuri de fabricatie: orale-solide si un flux de produse lichide (siropuri, solutii si picaturi). "Cu aceste produse activam pe o nisa pe care sunt foarte putini jucatori si care ne aduc un flux de venituri foarte bun", a adaugat Damian.
Valoarea vanzarilor de medicamente ar putea ajunge la 2,2 mld. euro anul acesta, in crestere cu 15% comparativ cu 2007.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO