Companii

Tuborg anunta o crestere de 10% si extinderea capacitatilor de productie

10.11.2004, 00:00 23

United Romanian Breweries Bereprod (URBB), care produce marcile de bere Tuborg, Calsberg, Skol, a raportat la  noua luni vanzari in crestere cu 10% fata de aceiasi perioada a anului anterior, in ciuda faptului ca vremea ploioasa din vara a afectat piata de bere.
"Pe segmentul marcilor de bere internationale, premium estimarile noastre de la inceputul anului s-au dovedit corecte. Din ianuarie pana in septembrie, am inregistrat o crestere a volumului de vanzari cu aproximativ 10%", spune Schachar Shaine, presedintele URBB.
El nu a dorit sa mentioneze vinzarile in valoare nominala.
Compania a avut in 2003 o cifra de afaceri de 44 de milioane de euro.
Conform studiilor de piata citate de URBB, compania detine o cota de piata de 8%, Tuborg fiind liderul berilor internationale din Romania. Suma totala a investitiilor realizate de URBB pina acum depaseste 85 de milioane de dolari.
"Luand in considerare evolutia de pana acum a vanzarilor, estimam ca pana la sfarsitul acestui an sa depasim cifra de 1 milion de hectolitri de bere. Suntem in plin proces de extindere, de curand am montat alte trei tancuri de fermentare, care vor asigura o capacitate de productie de 1,2 milioane de hectolitri de bere anual, unul din obiectivele pentru anul viitor fiind extinderea capacitatii de productie la 1,4 milioane hectolitri", afirma Shaine.
El spune ca piata de bere din Romania a scazut cu doua procente in acest an , insa berea, ca si pondere din consumul total de bauturi a crescut, in timp ce toate celelalte sortimente au inregistrat scaderi.
"Anul trecut, URBB a avut o evolutie foarte buna, fata de cresterea totala a pietei, trend care a continuat si in acest an. Evolutia companiei este cu atat mai semnificativa cu cat a avut loc in contextul cresterii pietei de profil ca urmare a cresterii vanzarilor in segmentul de bere la PET. Deoarece avem branduri pe segmentele premium si superpremium, cresterea segmentului de bere la PET nu ne-a afectat", sustine Shaine.
Presedintele URBB afirma ca intrarea unor noi jucatori pe piata romaneasca a berii unde sunt deja prezenti 4 din cei cinci mari jucatori la nivel mondial este foarte dificila.
 "Orice intrare pe o piata noua a unei companii solide este foarte bine studiata. Cercetarile de piata stau la baza unei decizii de o asemenea amploare. In Romania sunt deja prezenti 4 din primii 5 jucatori de pe piata mondiala de bere. Cu un consum de bere de aproximativ 13 milioane de hectolitri anual, Romania se situeaza inca sub capacitatea medie de consum din Uniunea Europeana. De aceea nu credem ca un alt competitor international si-ar mai gasi locul pe piata", sustine Shaine.
Piata romaneasca de bere a inregistrat anul trecut o crestere puternica, de peste 10%, atingand un consum maxim istoric de 12,8 milioane de hectolitri, adica circa 58 litri/cap de locuitor. Cresterea a continuat in acelasi ritm si in primul trimestru al acestui an insa a fost oprita de vremea ploioasa din sezonul de vara.
Principalii concurenti ai URBB sunt Brau Union,  liderul pietei cu o cota de  32% anul trecut face parte din grupul Heineken, SABMiller cu o cota de 22% si Interbrew  locul trei cu 16% sunt filialele locului trei, respectiv unu mondial. La inceputul acestui an, pe piata a intrat si European Drinks, care a ajuns, in scurt timp, printre primii cinci jucatori.
Valorea pietei este estimata la 600 de milioane de dolari. In ultimii ani, segmentele care au inregistrat cea mai mare crestere sunt cel de bere superpremium (si premium international) si cel de bere ieftina, la PET.
stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO