Companii

Un alt manager SIF Transilvania si-a marcat castigul

27.01.2006, 20:26 25

Directorul Directiei Plasamente, Piete de capital si Relatii externe din cadrul SIF Transilvania a vandut marti pe Bursa un pachet de peste 0,2 milioane de actiuni.

Dan Simionescu a incasat peste 0,49 milioane de lei (130.000 de euro). Simionescu a vandut actiunile la un pret mediu de 2,25 lei/actiune, egal cu pretul la care titlurile SIF au fost cotate la deschiderea sedintei. In acea zi, pretul actiunilor a fluctuat intre limitele de 2,24 si 2,3 lei/actiune, in timp ce inchiderea s-a facut la 2,28 lei/actiune.

Directorul SIF Transilvania nu a putut fi contactat ieri pentru a comenta pe marginea acestor tranzactii. Simionescu nu este singurul membru din conducerea societatii care a realizat in ultimele luni tranzactii cu actiunile detinute in cadrul acestei SIF.

La inceputul acestui an, in chiar prima sedinta de tranzactionare pe 2006, Radu Constantin, membru in consiliul de administratie al societatii, a vandut un pachet de 50.000 de actiuni la pretul de 2,2 lei/actiune, in acea zi cursul titlurilor variind intre 2,1 si 2,24 lei/actiune.

Spre finalul anului trecut, un alt membru din consiliul de administratie, Aurel Besliu, a achizitionat in mai multe randuri actiuni ale SIF Transilvania, el precizand ca acele achizitii le-a facut din profitul obtinut in urma altor investitii ajunse la maturitate.

Besliu a mai spus ca motivul pentru care a ales sa cumpere actiuni l-a constituit increderea pe care o are in potentialul de crestere al acestor titluri.

De la inceputul anului, actiunile SIF Transilvania au inregistrat o crestere importanta, castigand peste 12% si stabilind constant si noi maxime istorice. Ridicarea pragului de detinere la SIF-uri la 1% si apoi privatizarea BCR au determinat intrarea actiunilor grupului celor cinci societati de investitii financiare pe un trend profund ascendent din vara anului trecut, intrerupt doar ocazional de corectii. In 2005, cursul SIF Transilvania a castigat peste 100%. Ieri, actiunile acestei SIF au castigat 2,6%.

Cresterile puternice inregistrate de actiunile cele mai lichide de la Bursa au determinat si managerii altor companii sa vanda din titlurile detinute, in general motivatia data fiind legata de cheltuielile curente pe care le aveau de facut pentru acoperirea unor diverse nevoi personale.

Tranzactiile efectuate de managerii unei companii sunt urmarite in general cu interes pe pietele de capital, deoarece prin pozitiile de conducere pe care le ocupa, managerii unei firme au in mod evident primii acces la informatii cu influenta directa asupra evolutiei pe viitor a societatii.

Legislatia pietei de capital interzice insa managerilor unei societati sa faca tranzactii cu titlurile companiei pe care o controleaza pe baza unor informatii care nu au fost facute publice la acel moment.

SIF Transilvania a raportat recent rezultatele pe 2005, societatea obtinand in 2005 un profit net de 37,4 milioane de lei (10,3 milioane de euro), cu 54% mai redus fata de castigul din anul precedent, dar cu peste 10% fata de nivelul bugetat. catalin.ciocan@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO