Companii

Unilever isi muta operatiunile in Baneasa

31.08.2007, 18:11 28

Unilever, unul dintre cei mai mari producatori de bunuri de larg consum de pe piata locala, a inchiriat birouri cu o suprafata de 2.233 de metri patrati in Baneasa Business & Technology Park (BB&TP), unde isi va reloca echipa de 180 de oameni, au anuntat reprezentantii Baneasa. Unilever va avea acces la 100 de locuri de parcare, rata medie oferita in cadrul proiectului fiind de un loc de parcare la fiecare 48 de metri patrati de spatiu de birouri. Baneasa a semnat contracte de inchiriere cu alte 12 companii, rata de ocupare in cadrul primei faze a proiectului fiind de 85%, potrivit reprezentantilor companiei. Prima etapa a parcului de afaceri va fi livrata in luna octombrie a acestui an, se intinde pe 26.000 de metri patrati si implica o investitie de 35 de milioane de euro. Intreg proiectul va cuprinde birouri de 160.000 de metri patrati, in 11 imobile, livrate in cinci etape. BB&TP este parte integrata in cel mai mare proiect imobiliar de pe piata locala, Baneasa, care cuprinde si o zona rezidentiala, un mall, hipermarket, cash&carry, magazin do-it-yourself si magazine de mobilier. Investitia totala este estimata la un miliard de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO