Companii

Vanzarile Carpatcement au scazut cu 25-30% in T1

Vanzarile Carpatcement au scazut cu 25-30% in T1

Mihai Rohan, presedinte Carpatcement: Asteptam in continuare sa vedem mai multe proiecte noi de constructii anuntate pentru a doua jumatate a anului, constructii de spatii comerciale, birouri si bineinteles lucrarile de infrastructura.

05.04.2009, 17:44 60

Carpatcement Holding, subsidiara locala a grupului german HeidelbergCement, a inregistrat o scadere a volumului vanzarilor de ciment cu 25-30% in primul trimestru, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, din cauza scaderii activitatii in domeniul constructiilor, din lipsa de finantare pentru proiecte noi.

Prabusirea pietei imobiliare si lipsa de finantare pentru proiecte de infrastructura au lovit puternic in afacerile principalilor producatori de ciment de pe piata locala, Lafarge (Franta), Heidelbergecement (Germania) si Holcim (Elvetia), care au raportat in primele trei luni o scadere a pietei de ciment cuprinsa intre 20 si 40%.
"Pe fondul reducerii generale a activitatii in domeniul constructiilor, in special din cauza lipsei de finantare pentru proiecte noi, si in conditiile unei ierni prelungite si capricioase, in comparatie cu aceeasi perioada a anului 2008, s-a inregistrat o scadere a volumului vanzarilor in primul trimestru din 2009 cu aproximativ 25-30% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut", a declarat Mihai Rohan, presedintele si directorul general al Carpatcement Holding.
Compania si-a bugetat pentru anul acesta o scadere de circa 5-10% a cifrei de afaceri, pana la circa 268 - 283 mil. euro, dupa ce in 2008 compania a inregistrat afaceri de 298 mil. euro (1,1 mld. lei), in crestere cu 10-12% fata de anul precedent. De altfel, anul 2009 este primul in care consumul de ciment va scadea, dupa 10 ani de crestere puternica.
"Carpatcement este parte a economiei nationale si este afectata de tot ceea ce se intampla la nivel macroeconomic. Estimam o scadere intre 5 si 10% a cifrei de afaceri", afirma Rohan.
Reprezentantii companiei spun ca au resimtit o revenire a pietei in luna martie, odata cu venirea vremii favorabile, insa este foarte greu si inca prematur de spus care va fi impactul crizei financiare in vanzarile din acest an.
"Asteptam in continuare sa vedem mai multe proiecte noi de constructii anuntate pentru a doua jumatate a anului, constructii de spatii comerciale, birouri si bineinteles lucrarile de infrastructura", spune presedintele Carpatcement Holding.
 
Firma nu a redus numarul de angajati
Vanzarile companiei au fost limitate in ultimii ani de capacitatea de productie existenta, de circa 3,5 mil. tone, cea mai mica dintre producatorii de ciment de pe piata locala, insuficienta pentru a acoperi cererea de pe piata. "In 2009 estimam ca nu vor mai exista aceste limitari datorita scaderii cererii. Deci la un regim normal de productie am putea satisface cererea in acest an", spune Rohan.
Compania nu a redus numarul de angajati de la inceputul anului, insa "nimic nu este exclus" daca consumul de ciment va continua sa scada. Carpatcement Holding a derulat in ultimii ani un proces progresiv de restructurare, ajungand in zece ani de la 5.000 de angajati la 1.100 de angajati.
"Daca piata va impune o si mai mare restrangere de activitate, avem in vedere si masuri mai drastice. Totusi, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca orice criza, ca si orice perioada de crestere, este trecatoare si este urmata de o perioada de crestere, respectiv criza. Personalul specializat nu se formeaza intr-un timp foarte scurt si in perioadele de crestere nu este foarte usor de gasit", explica Rohan.
HeidelbergCement se afla in prezent intr-un proces de reunire a celor trei entitati sub care activeaza pe piata locala Carpatcement Holding, Carpat Beton si Carpat Agregate. "Procesul este in curs de analiza la Heidelberg. Dat fiind faptul ca in acest moment se deruleaza un amplu proiect de armonizare a sistemului informatic la nivelul intregului grup, resursele vor fi alocate cu precadere acestui proiect. O decizie finala urmeaza a fi luata in urmatoarele saptamani. Anul 2009, cu sau fara fuziune, va fi raportat tot pe domenii de activitate", spun reprezentantii companiei. Consumul de ciment a atins in 2008 un nivel record, ajungand la circa 600 kg pe cap de locuitor, echivalentul a 13 mil. tone de ciment, dublu fata de nivelul din 2005, depasind media europeana care se situeaza la circa 550 kg pe cap de locuitor.
 
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO