Companii

Vânzările producătorului de medicamente Mylan au stagnat la 160 de milioane de lei

Adrian Grecu, country manager al Mylan România

Adrian Grecu, country manager al Mylan România

Autor: Georgiana Mihalache

20.01.2017, 00:00 176

„O scădere de preţ afectează orice producător şi cu siguranţă va afecta şi planurile noastre de viitor.“

Mylan România, subsidiara uneia dintre cele mai mari firme producătoare de medicamente, care a intrat pe piaţa ro­mânească în urmă cu doi ani prin cum­părarea diviziei de medicamente generice Abbott, a avut afaceri de  160 de milioane de lei anul trecut, nivel comparabil cu cel din 2015.

 „Avem un portofoliu de produse noi, generice, pe care vrem să le lansăm şi cu care vrem să intrăm în piaţă. Pe portofoliul existent, ne dorim să creştem în acelaşi ritm cu piaţa, pentru Mylan ar însemna 2% creştere, cu variabila că rămâne legislaţia actuală”, a spus Adrian Grecu, country manager al Mylan România.

Compania plănuieşte lansarea a 13 molecule din arii terapeutice precum HIV sau cardiologie, iar dacă va primi aprobare, creşterea afacerii pentru anul acesta va ajunge la 4 – 5%, a mai precizat Adrian Grecu. Anul trecut, Mylan a vândut în România 11 milioane de cutii de medicamente. Compania are 130 de angajaţi.

Din portofoliul Mylan în România fac parte 50 de produse, atât medicamente fără reţetă (OTC), cât şi medicamente eliberate cu prescripţie medicală. Ponderea medicamentelor OTC în portofoliul Mylan  este cuprinsă între 5 şi 10% din totalul medicamentelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO