♦ Proiectul de lege care transpune Directiva Europeană 1023/2019 în domeniul prevenţiei şi restructurării de business şi care va schimba legea insolvenţei în România aduce reglementări preinsolvenţă utile companiilor, în special IMM-urilor: avertizarea timpurie şi acordul de restructurare.
Ţări precum Danemarca, Slovenia sau Grecia, unde a fost deja implementată în legislaţia naţională Directiva Europeană 1023/2019 privind insolvenţa şi restructurarea de business, resimt beneficiile acestor preveniri, care au dus la salvarea mai multor businessuri. Biroul de arhitectură al Katerinei Efthymiou este un astfel de exemplu.
„Am o firmă de arhitectură în Atena, iar avertizarea timpurie m-a ajutat să evit probleme ulterioare şi mi-a salvat businessul. A trebuit să mă confrunt cu temerile mele, dar mentorul meu a fost acolo să mă ajute şi a fost o adevărată salvare, am reuşit să evit să acumulez datorii“, a povestit Katerina Efthymiou la videoconferinţa „Ce aduce 2k22 pentru businessurile în impas?“, organizată de Ziarul Financiar, în parteneriat cu CITR.