Companii

Ziarul Financiar a premiat cele mai mari tranzacţii din business-ul românesc la ZF Top Tranzacţii 2014. Galerie FOTO

Ziarul Financiar a premiat cele mai mari tranzacţii din business-ul românesc

Ziarul Financiar a premiat cele mai mari tranzacţii din business-ul românesc

Autor: Ştefan Stan

26.03.2014, 15:19 1272

ZIARUL FINANCIAR a dezvăluit cele mai mari tranzacţii din business-ul românesc şi secretele din spatele lor, astazi, în cadrul evenimentului ZF TOP Tranzacţii 2014.

Pentru al 8-lea an, Ziarul Financiar a reunit în cadrul evenimentului artizanii celor mai importante dealuri, împreună cu analişti si experţi din domeniile cuprinse în catalog pentru a analiza tranzacţiile de referinţă din ultimul an şi despre impactul lor pentru business-ul local.

Evenimentul a debutat cu o dezbatere privind viziunea liderilor locali asupra economiei şi pieţei de fuziuni şi achiziţii în 2014, la care au participat Florin Vasilică, Ernst&Young, Cristian Nacu, Entreprise Investors, Dan Fărcăşanu,  Resource Partners, Andrei Mocanu, Kredyt Inkaso, Octavian Goga, Raiffeisen Capital&Investment, Marinel Burduja, Banca Română de Credite şi Investiţii (BRCI), urmata de momentul decernarii premiilor.

In cadrul galei din acest an, au fost premiaţi oamenii de afaceri de succes din România şi cele mai mari tranzacţii din business-ul românesc încheiate în 2013 şi în primele doua luni ale anului 2014.

Au fost acordate 8 premii, pentru 8 categorii diferite:

·         Cea mai mare tranzacţie in 2013 – UniCredit Tiriac

·         Cea mai mare tranzacţie de pe bursă - Romgaz

·         Cel mai mare investitor roman de pe piata de fuziuni si achizitii in 2013– Dorinel Umbrarescu

·         Cel mai activ fond de investitii- Axxess Capital

·         Cel mai mare investitor pe retail – Kingfisher

·         Cel mai mare management buy out – SIVECO Romania

·         Cea mai curajoasa tranzactie – World Class

·         Privatizarea anului – Departamentul ptr Privatizare din cadrul Ministerului Energiei

Cele mai mari case de avocatură şi cei mai activi consultanţi, care sunt sectoarele unde intră cei mai mulţi bani în prezent şi cele mai dinamice domenii de activitate, ce societăţi au ieşit din top şi care ramân active, precum şi care este tendinţa generală a românilor în ceea ce priveşte piaţa de fuziuni şi achiziţii, cu alte cuvinte poveştile nespuse din spatele tranzacţiilor de succes, vor fi prezentate cititorilor în cea de-a VIII-a ediţie a catalogului TOP Tranzacţii.

                

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO