Eveniment

10 ani de Ziarul Financiar

10 ani de Ziarul Financiar
16.11.2008, 20:38 66

Pe 16 noiembrie 1998 aparea primul numar din Ziarul Financiar, un produs media care isi propunea sa priveasca si sa scrie despre economie si lumea afacerilor cu alti ochi si cu alta retorica. Aceasta era viziunea lui Adrian Sarbu, proprietarul ziarului, si asa a ramas. Romania este dusa inainte de economie, de economia privata si de ceea ce se intampla in acest perimetru. Oamenii de afaceri, antreprenorii, executivii, bancherii sau analistii sunt mult mai importanti decat oamenii politici, daca ne raportam la economie versus politica. Pentru noi, un articol despre un antreprenor, asa cum sunt cele din rubrica "Afaceri de la zero", care a investit intr-o idee 10.000 -100.000 de euro si a creat 2-10 locuri de munca bate o declaratie politica. De aceea avem o alta agenda decat ceea ce se regaseste in mod curent in media. Pentru multi Ziarul Financiar pare un produs inaccesibil, cu subiecte macro si mai putin practice pentru viata de zi cu zi. Nu stim unde este cel mai bine sa iti pui banii sau de unde poti sa iei cel mai bun si cel mai ieftin credit. Nu stim ce actiuni vor creste sau scadea la Bursa peste o saptamana. Nu stim ce va face cursul valutar maine sau daca va interveni Banca Nationala in piata. Nu avem solutii pentru criza si nici nu vrem sa ne substituim prin retorica celor care sunt in functii - nu stim ce este mai bine de facut si nu suntem in locul lor, la putere. In schimb, putem descrie ceea ce se intampla in afaceri sau putem scoate la lumina tendinte care vor influenta economia si pe oameni in general. Putem descoperi si scrie despre executivi care prin deciziile pe care le iau misca o intreaga industrie. Nu stim cati bani au in cont Tiriac si Patriciu sau cine este mai bogat, ci doar banuim. Si putem gresi. Incercam sa fim cat mai exacti in datele pe care le avansam in cadrul articolelor, pentru ca orice cifra poate influenta un business mai mult decat va puteti da seama. Eu am ramas surprins cand un bancher mi-a spus ca in dosarele de creditare ale unor companii sunt atasate si articole din ZF (si din alte ziare) pentru a confrunta cifrele prezentate de un oficial in presa cu cele raportate la banca. Ceea ce ne "inspaimanta" este ca ZF-ul este mult mai important decat credem noi, ziaristii, cei care il facem, in viata de zi cu zi si in relatiile de afaceri pe care le au cei despre care scriem. Pentru noi sunt articole, unele mai bine scrise, altele mai slab, dar pentru interlocutorii nostri este vorba de bani, de ceva extrem de palpabil. Am ales sa prezentam cei 10 ani de ZF printr-un supliment special care descrie ultimul deceniu economic prin cele mai importante evenimente. Dar cel mai bine il puteti parcurge citind titlurile de pe prima pagina din ZF in cei 10 ani. Asa veti descoperi o istorie tumultuoasa si surprinzatoare a economiei si a tarii. Este Romania noastra si este Romania celor care au crezut in ea. Cei care au crezut in ea sunt aceia care au pus banii acolo unde au fost si vorbele lor. Cu exceptia anilor de inceput (pe vremea lui Ilie Serbanescu si a lui Lucian Mandruta), Ziarul Financiar nu s-a identificat cu o anumita persoana publica. Cei care scriu aici sunt low-profile si nu intra pe o lista a celor mai cunoscuti ziaristi din Romania. Puteti sa cititi ce inseamna ZF prin ochii Ralucai Badea, unul dintre cei mai vechi oameni de la ZF. Asa cum noi traim din indicatori si date statistice, va invitam astazi sa vedeti ce inseamna in cateva cifre cine sunt cei care scriu aici. Ziarul Financiar este un nume respectat pentru ca oamenii care il scriu cred in el, asa cum a crezut si proprietarul lui acum 10 ani, cand era doar o idee curajoasa. Si nu am fi putut sa reusim daca cei care ne cumpara si il citesc zi de zi si cei care investesc in el nu ar fi crezut in Ziarul Financiar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO