Eveniment

200 mil. dolari de la Banca Mondiala pentru minerit si sanatate

20.12.2004, 00:00 17



Consiliul directorilor executivi ai Bancii Mondiale a aprobat doua imprumuturi pentru Romania, in valoare totala de 200 mil. $ (aproximativ 154 mil. euro), finantarile fiind destinate unui proiect de inchidere a minelor si atenuare a impactului social si unui program de reforma a sistemului de sanatate.



Potrivit institutiei financiare internationale, cele doua proiecte se vor desfasura intr-o perioada de patru pana la cinci ani. Cele doua imprumuturi au dobanda variabila si vor fi rambursate in 17 ani, incluzand o perioada de gratie de cinci ani.



Proiectul de inchidere a minelor si regenerare economico-sociala si de mediu are o valoare de 120 mil. $ (92 mil. euro). Programul este impartit in doua componente si vizeaza acordarea de sprijin guvernului pentru inchiderea minelor nerentabile, cu respectarea cerintelor de protectie a mediului si luand masuri de stimulare a regenerarii economico-sociale a zonelor miniere.



Componenta de inchidere a minelor si mediu va duce la finalizarea inchiderii activitatilor de minerit ineficiente din punct de vedere economic. De asemenea, acestea vor fi reabilitate ecologic, in conformitate cu cerintele de integrare in UE.



Valoarea totala a celui de-al doilea proiect de reforma a sistemului de sanatate este estimata la 206,5 mil. $, din care 80 mil. $ reprezinta imprumutul Bancii Mondiale, 81,7 mil. $ un credit de la Banca Europeana de Investitii si 44,7 mil. $ din fonduri guvernamentale romanesti. Activitatile propuse sunt reabilitarea a peste 180 de maternitati, modernizarea a circa 60 de saloane de urgenta ale spitalelor si imbunatatirea sistemului de comunicatii de urgenta pana la standardele UE prin numarul unic 112.



De asemenea, vor fi dezvoltate peste 40 de centre medicale cu facilitati multiple, care vor oferi o gama larga de servicii, iar medicii de familie vor beneficia de imprumuturi pentru achizitia de echipamente si pentru alte investitii.



Banca Mondiala a acordat Romaniei, din 1990 pana in prezent, imprumuturi de peste 4,2 mld. $. Programul pentru perioada 2004-2005 ar putea cel mai semnificativ, cu o valoare de aproape 850 mil. $.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO