Eveniment

A doua cursa Tarom Craiova - Bucuresti anulata

06.02.2007, 18:27 42

Cursa Tarom Craiova - Bucuresti a fost anulata din cauza ca doar o singura persoana si-a cumparat bilet pentru acest zbor, iar ca urmare a numarului mic de pasageri ar putea fi suspendata si cursa programata peste trei zile, a declarat directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru. El sustine ca doar un singur client si-a cumparat bilet pentru cursa Tarom Craiova - Bucuresti, motiv pentru care aceasta a fost anulata. "S-a anulat si aceasta cursa din cauza numarului mic de pasageri. Un singur client a cumparat bilet, iar un altul si-a manifestat intentia de a cumpara", a precizat Dumitru.
Dumitru a mai spus ca ar putea fi anulata si cursa programata pentru joi spre Bucuresti, pentru care au fost cumparate pana acum doar doua bilete. "Pentru joi sunt cumparate doua bilete. Daca situatia va ramane neschimbata s-ar putea ca si joi sa se anuleze cursa. Probabil de luni va incepe sa-si dea drumul cursa, cand vor pleca parlamentarii. A inceput sesiunea, dar stiti cum e dupa vacanta", a mai spus Dumitru. El se declara dezamagit de aportul parlamentarilor. "Sunt dezamagit ca m-au alergat pe mine, pe domnul presedinte (Ion Prioteasa, presedintele CJ Dolj - n. r.) si pe domnul ministru Berceanu ca acum sa uite ca exista aceasta cursa. Doar doi parlamentari s-au anuntat pentru cursa de luni. Este vorba de senatorul Mario Ovidiu Oprea (PNL) si deputatul Monalisa Galeteanu (PSD)", a mai spus Mircea Dumitru.
Compania Tarom a anulat si cursa de joia trecuta Bucuresti-Craiova si retur, intrucat a inregistrat un numar foarte mic de pasageri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO