Eveniment

Administratorii de pensii private, amendaţi cu 1,2 mil. € pentru că s-au înţeles

17.08.2010, 23:56 28

Consiliul Concurenţei a amendat cu 5,2 milioane de lei (1,2 mil.euro) mai multe societăţi de administrare de fonduri privateobligatorii (Pilonul II) acuzate că în 2007 s-au înţeles pentrua-şi împărţi în mod egal participanţii care au semnat contracte cudouă fonduri în faza iniţială de aderare deşi legea prevedea caaceştia să fie repartizaţi aleatoriu.

"Este o investigaţie începută în decembrie 2007 în urma căreiaam ajuns la concluzia că administratorii s-au înţeles între ei şişi-au împărţit în mod egal participanţii cu dublă semnătură.Potrivit legii, cei cu mai multe semnături trebuiau să intre înrepartizarea aleatorie, aşa-numita loterie", a declarat BogdanChiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Aproximativ 78.000 de participanţi au semnat contracte deaderare cu două sau mai multe fonduri, potrivit lui Chiriţoiu. ceicare au semnat mai mult de două contracte au fost însă repartizaţialeatoriu. Începând din 2007, o parte din contribuţiile la sistemulpublic de pensii ale angajaţilor români cu vârsta sub 35 de animerge la un administrator de pensii private. În prezent contribuţiala pensiile private obligatorii este de 2,5% din salariul brut.

Amenzile aplicate de Concurenţă reprezintă 2% din baza decalcul, stabilită la o zecime din valoarea activelor fondurilor lafinalul anului trecut. Astfel, cea mai mare sancţiune, de 1,57milioane de lei (370.000 de euro) a fost aplicată ING Pensii, întimp ce Allianz-Ţiriac Pensii, al doilea jucător de pe piaţă, aprimit o amendă de 1,26 milioane de lei (296.000 de euro).Celelalte societăţi amendate sunt Aegon, Alico, Aviva, BCR Pensii,BRD Fond de Pensii, Eureko, Generali, KD Real Management, IMOProperty Investments, OTP Fond de Pensii, Prima Pensie şi TBIHManagement Services.

De cealaltă parte, administratorii de fonduri de pensii spun căla startul sistemului de pensii private nu existau proceduri clareprivind rezolvarea situaţiei celor care au semnat două contracte şică prin măsura adoptată au încercat să nu "sancţioneze" clienţii cudouă opţiuni prin distribuirea către un al treilea fond, care nureprezenta niciuna dintre opţiunilor lor individuale. Procedura demediere a avut loc cu acordul Comisiei de Supraveghere a Sistemuluide Pensii Private (CSSPP).

Astfel, administratori de fonduri neagă caracterulneconcurenţial al înţelegerilor şi spun că vor contesta în instanţăsancţiunile primite. "Concret, în urma acestei medieri ING nu aobţinut beneficii, ci, dimpotrivă, a obţinut un număr mai mic departicipanţi decât ar fi primit prin repartizarea aleatorie înfuncţie de cota de piaţă. Vom demara demersurile legale pentrucontestarea sancţiunii", a comentat Cornelia Coman, preşedinteleconsiliului de administraţie al ING Pensii, societatea careadministrează cel mai mare fond de pensii private obligatorii, cuactive de 1,4 miliarde de lei şi peste 1,6 milioane de participanţila sfârşitul lunii iulie.

CSSPP, autoritatea de reglementare a pieţei de profil, nu adorit să comenteze decizia Concurenţei, dar a precizat căsancţiunile nu vor afecta interesele participanţilor saurezultatele financiare ale fondurilor de pensii, în condiţiile încare administratorul este complet separat de fondul pe care îladministrează.

La sfârşitul lui iulie, fondurile de pensii private obligatoriiadministrau active de 3,5 md. lei (circa 820 mil. euro) şi aveaupeste cinci milioane de participanţi.

Bogdan Chiriţoiu spune că amenzile au fost date în contextul încare investigaţiile Concurenţei au relevat existenţa unor schimburide e-mail-uri între societăţile de administrare, care reflectăînţelegerile anticoncurenţiale dintre acestea. El nu a pututpreciza însă în ce măsură aceste înţelegeri au afectatparticipanţii, dar a menţionat că în afară de amenzile aplicate nuvor exista alte măsuri de corectare a situaţiei.

Cinci dintre administratorii amendaţi de Consiliul Concurenţeiau ieşit între timp de pe piaţă, fiind absorbite de BCR Pensii şiEureko. În acest caz, cele două societăţi de administrare vor aveaobligaţia să plătească amenzile aplicate fondurilor pe care le-auabsorbit.

Totodată, Consiliul Concurenţei mai are în derulare oinvestigaţie legată de piaţa pensiilor private obligatorii care vafi însă finalizată peste câteva luni. De data aceasta, anchetavizează şase societăţi suspectate că ar fi avut o înţelegere pentrua aplica plafonul maxim de 2,5% permis de lege pentru comisionul deadministrare a contribuţiilor participanţilor.

"Există suspiciunea că administratorii au schimbat între eiinformaţii sensibile anterior perioadei de înscriere şi astfel austabilit comisionul de administrare la nivelul maxim permis delege. Eventualele sancţiuni vor fi aplicate societăţilor mamă,bănci sau societăţi de asigurări, pentru că în momentul la care sereferă investigaţia societăţile de administrare nu erauconstituite", spune Chiriţoiu.

Totodată, şeful Concurenţei a menţionat că instituţia lucreazăîmpreună cu reprezentanţii CSSPP la modificarea sistemului derepartizare aleatorie a participanţilor noi care nu îşi alegsinguri fondul la care să adere. Iniţial participanţii noi eraurepartizaţi aleatoriu în funcţie de cota de piaţă a fondurilor, darîn prezent aceştia sunt repartizaţi în mod egal.

Chiriţoiu spune însă că varianta agreată de Concurenţă ar fi caparticipanţii noi să fie alocaţi în funcţie de cota de piaţăcâştigată în trimestrul anterior, cu alte cuvinte în funcţie denumărul de clienţi atraşi în mod activ. Peste 90% dintreparticipanţii intră în repartizarea aleatorie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO