Eveniment

Afaceri si personal in scadere in industrie si constructii

28.01.2009, 20:06 15

Numarul angajatilor din industria prelucratoare si din constructii va inregistra o scadere in primele trei luni ale lui 2009 fata de ultimele trei luni ale anului trecut, pe fondul reducerii activitatii din cele doua sectoare, potrivit managerilor chestionati de Institutul National de Statistica.
Directorii firmelor din comert si servicii sunt putin mai optimisti, acestia apreciind ca numarul angajatilor va ramane constant. In ultima perioada, companii din automotive, productie si din constructii au anuntat incetarea activitatii si ca intentioneaza sa concedieze sau sa trimita in somaj tehnic salariatii, pe fondul crizei financiare.
In cadrul anchetei de conjunctura din ianuarie, conform opiniei a 29% dintre managerii din industria prelucratoare, se preconizeaza, pentru urmatoarele trei luni, o scadere a volumului productiei.
Aceasta evolutie are la baza, in principal, reducerea contractelor si a comenzilor din ultimele trei luni atat pentru piata interna, cat si pentru piata externa, cea mai mare inregistrata de la inceputul anului. In constructii, managerii anunta o tendinta de scadere a volumului productiei si a stocului de contracte si comenzi pentru primul trimestru.
Totodata, ei anticipeaza reducerea numarului de salariati, concomitent cu o crestere a preturilor lucrarilor de constructii. Pentru comertul cu amanuntul, managerii intervievati de INS au exprimat estimari pesimiste privind evolutia acestei activitati in urmatoarele trei luni.
Aceasta perceptie este influentata de contextul economic mondial care in prezent este de natura sa induca o stare de incertitudine cu privire la dezvoltarea economica viitoare. Spre deosebire de industria prelucratoare si de constructii, angajatorii din comert si din servicii nu vor face disponibilizari in urmatoarele trei luni, dar vor majora preturile de vanzare si de facturare.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO