Eveniment

Anchetatorii vor verifica dacă Şerban Huidu avea sau nu dreptul de a conduce. Parchetul: Nu se pune problema reţinerii

Anchetatorii vor verifica dacă Şerban Huidu avea sau nu dreptul de a conduce

Autor: Mona Hera

17.10.2011, 10:08 555

Anchetatorii vor verifica dacă realizatorul TV Şerban Huidu, care a provocat un accident soldat cu trei morţi, avea sau nu dreptul de a conduce, date fiiind problemele medicale pe care le-a avut, a anunţat, luni, prim-procurorul Carmina Reit de la Parchetul Judecătoriei Braşov, citat de Mediafax.

Prim-procurorul Carmina Reit de la Parchetul Judecătoriei Braşov a declarat într-o conferinţă de presă că în cazul accidentului provocat de realizatorul TV Poliţia face cercetări sub supravegherea unui procuror, iar acest dosar va fi tratat potrivit gravităţii faptei comise şi va fi cercetat la fel ca şi alte dosare.

Ea a spus că, date fiind speculaţiile privind problemele medicale ale lui Huidu, se va verifica dacă acesta avea sau nu dreptul de a conduce.

În acest sens, vor fi verificate toate documentele medicale, inclusiv modul în care au fost eliberate acestea.

Prim-procurorul a declarat că în acest moment nu există date pe baza cărora să poată fi luată o măsură privativă sau neprivativă de libertate în cazul lui Şerban Huidu.

Ea a precizat că o astfel de măsură nu poate fi luată în condiţiile în care "nu există niciun fel de infracţiune intenţionată".

Şerban Huidu are 35 de ani şi este realizator de radio şi de televiziune. El prezintă, împreună cu Mihai Găinuşă, show-ul matinal de la postul de radio Kiss FM, precum şi emisiunea săptămânală de la Prima TV "Cronica Cârcotaşilor".

În 29 decembrie 2010, realizatorul TV Şerban Huidu a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar din Innsbruck, după ce a suferit un accident pe o pârtie de schi din apropierea staţiunii austriece. El a fost menţinut un timp în stare de comă indusă, din care a ieşit pe 1 ianuarie. La aproximativ o săptămână după internare, Şerban Huidu a părăsit secţia de Terapie Intensivă şi a fost mutat într-o rezervă a spitalului din Innsbruck. Totodată, Şerban Huidu a început atunci exerciţiile fizice de recuperare.

Şerban Huidu a revenit pe 4 februarie în România. La momentul respectiv, reprezentanţii Prima TV au declarat că Şerban Huidu se simte bine şi îşi continuă recuperarea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO