Eveniment

ANRE mentine pretul gazelor pentru ca furnizorii sa-si recupereze pierderile

29.03.2009, 22:24 20

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) recunoaste ca pretul gazelor ar fi putut inregistra o scadere de la 1 aprilie, dar ca obligatia de a recunoaste anumite pierderi raportate anul trecut de companiile de distributie si furnizare a gazelor a dus la mentinerea tarifelor.

Inca de la sfarsitul anului trecut pretul barilului de petrol a scazut constant, estimarile ANRE luand in calcul un pret al gazelor de import de 370 de dolari pe mia de metri cubi de gaze pentru al doilea trimestru al 2009, mult mai mic comparativ cu pretul de 480 de dolari estimat pentru primul trimestru al anului. Tot ANRE spune ca ponderea gazelor din import va fi mai mica in cosul de consum al populatiei, ceea ce din nou ar fi trebuit sa duca la o reducere de preturi. Desi acesti factori ar fi justificat o reducere a pretului platit de populatie, ANRE mentine preturile in contul pierderilor pe care companiile de profil le-au inregistrat anul trecut prin nerecunoasterea in tarife a cresterii costurilor pentru achizitia gazelor din import.
"Intrebarea este legitima: daca gazul din import scade si barilul scade, de ce pretul gazului nu scade? Pentru ca s-au acumulat costuri din anul trecut, neplatite, sunt costuri amanate care s-au rostogolit. Aceste costuri din urma trebuie acoperite", spune Petre Lificiu, presedintele ANRE, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, o scadere a pretului gazelor ar putea avea loc in toamna.
O alta tema abordata de presedintele ANRE, a fost aceea a investitiilor in parcurile eoliene, mentionand potentialul judetului Galati. Potrivit lui Lificiu, numai cererile pentru parcuri in aceasta zona sunt de 1.400 MW, cat cele doua unitati nucleare de la Cernavoda. Desi ca si capacitate potentialul este similar, productia de energie electrica nu este in niciun caz aceeasi pentru ca cele doua reactoare functioneaza aproape incontinuu, in timp ce fermele eoliene au un randament de circa 30%.
Lificiu a mai anuntat demisia fiicei sale din consiliul de administratie al EnergoNuclear, compania care va pune pe picioare reactoarele 3 si 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda. Potrivit acestuia, faptul ca Georgia Babici, fiica sa, a fost numita in aceasta functie nu a fost ceva "imoral, ilegal sau incompatibil". 
 
Consumul de energie a scazut cu 7%
Consumul de energie electrica a scazut in medie cu circa 7% in fiecare luna de la inceputul acestui an, in contextul in care din 2000 si pana anul trecut tendinta anuala a fost una de crestere cu circa 2-3% a cantitatii de energie consumata la nivel national. "Scaderea consumului a fost in luna ianuarie de 8%, de 7,1% in februarie si de 5,7% in primele 23 de zile din martie", a declarat Octavian Lohan, directorul Unitatii Operationale - Dispecerul Energetic National din cadrul Transelectrica, citat de Mediafax. Scaderea consumului nu a lasat fara impact nici productia de energie electrica care s-a redus in primele trei luni cu 9,3%, 9,5% si respectiv 7,9%.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO