Eveniment

Anuarul de business al României: cum s-a schimbat topul celor mai mari 10 jucători în ultimii şase ani

Anuarul de business al României: cum s-a schimbat topul celor mai mari 10 jucători în ultimii şase ani

Autor: Mirabela Tiron

13.06.2012, 20:26 1046

Diferenţa constă însă în valoarea totală a afacerilor la care au ajuns aceste cinci companii din top, respectiv 12,1 miliarde de euro anul trecut, în creştere cu 68% faţă de nivelul afacerilor totale aferent anului 2005, potrivit calculelor ZF.

Ediţia de anul acesta arată că Petrom a rămas cea mai mare companie din România, cu afaceri de aproape 4 mld. euro şi un profit de peste 870 de milioane de euro în 2011, cel mai mare înregistrat vreodată de o companie din România.

Şi în clasamentul primei ediţii a Anuarului Cei mai mari jucători din economie 2006, compania deţinea locul întâi, însă cu afaceri de 2,9 miliarde de euro şi un profit de 391 de milioane de euro.

Altfel spus, compania a reuşit de la prima ediţie a anuarului până la cea de-a şaptea ediţie a anuarului să îşi crească cu 38% afacerile şi să îşi majoreze de mai mult de două ori profitul. Deşi contextul economic s-a schimbat, locul de pe podiumul celor mai mari companii din economie a fost păstrat de acelaşi jucător.

Clasamentul celor mai mari zece jucători din cele două ediţii arată că energia şi petrolul au fost cele mai bine reprezentate segmente în top.

Primele cele mai mari zece companii din economie aveau în 2005 afaceri totale de 12,6 miliarde de euro. Ediţia de anul acesta arată însă că cei mai mari zece jucători din economie au avut afaceri totale de 19,6 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF.

Faţă de ediţia din 2006, în acest top zece al jucătorilor au intrat Rompetrol Downstream, Nokia, British American Tobacco, Kaufland şi Carrefour. Pe de altă parte, companiile Orange, Vodafone, Romtelecom, Metro Cash&Carry au ieşit din topul celor mai mari jucători.

Deşi au reuşit să îşi crească semnificativ cifra de afaceri anul trecut comparativ cu 2005, unele companii care au rămas în topul celor mai mari zece jucători nu au mai înregistrat acelaşi ritm de creştere al businessului. De exemplu, dacă Automobile Dacia înregistra în 2005 afaceri mai mari cu 103% faţă de anul anterior, în 2011 bifa doar un procent de 15%.

Şi contextul economic s-a schimbat. 2011 a adus o creştere reală a Produsului Intern Brut (PIB) cu 2,5%, după doi ani în care economia a fost în recesiune. Spre comparaţie, în 2005 PIB-ul României înregistra o creştere cu 31%, ajungând la aproape 80 de miliarde de euro.

Mai mult, dacă în 2005 România atrăgea investiţii străine directe (ISD) de 5,2 miliarde de euro, în condiţiile în care nu avusese loc nicio privatizare majoră din care să încaseze statul bani, anul trecut a reuşit să atragă doar 1,9 mld. euro, în ciuda revenirii economiei în teritoriu pozitiv. Volumul ISD-urilor a fost cu 13,6% sub nivelul înregistrat în 2010 şi cu 63% sub nivelul din 2005.

Ca şi în ediţia din 2006, nicio firmă controlată de un antreprenor român nu şi-a făcut loc printre cei mai mari zece de jucători din economie în acest anuar, străinii fiind cei care controlează cele mai mari companii locale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO